Veşti bune pentru condamnaţi. Închisoarea la domiciliu şi puşcăria de weekend, aprobate tacit de Senat

Proiectul de lege al Alinei Gorghiu, care propune ca anumite categorii de deţinuţi să-şi poată ispăşi condamnarea fie acasă, fie în weekend, fie prin muncă în folosul comunităţii, a trecut, marţi, tacit, de Senat.
(Captură Foto)

Senatul a aprobat tacit, proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, iniţiat de PNL. Printre măsurile propuse de iniţiatori se numără arestul de weekend şi detenţia la domiciliu, prin supraveghere cu brăţara electronică, aceasta deşi statul n-a achiziţionat sisteme electronice de supraveghere. Actul normativ, care a trecut de Senat fără să fie dezbătut, va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Principalele alternative la închisoarea "clasică" propuse de proiect.

-Închisoarea la domiciliu - de un astfel de tip de detenţie ar urma să beneficieze persoanele cu pedepse de până la 2 ani de închisoare, acestea urmând să fie supravegheate cu brăţară electronică. Iniţiatorii uită însă un "amănunt" dacă legea va ajunge să fie promulgată, aplicarea ei se va lovi de o mare problemă: lipsa brăţărilor de supraveghere. Potrivit Adevărul, deşi aceste dispozitive sunt prevăzute deja în Codul de procedură penală în cazul arestului la domiciliu, sistemele electronice de supraveghere nu au fost achiziţionate nici astăzi.

- Executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special;

- Executarea pedepsei în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii;

- Executarea pedepsei în regim mixt – zile de muncă în folosul comunităţii şi zile executate sâmbătă şi duminică în centre speciale.

Ultimele trei măsuri se pot aplica pentru condamnarea la o pedeapsă de până la 4 ani de închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.

Măsurile prevăzute de lege nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică ori psihică a victimei, cât şi pentru infracţiuni de serviciu, de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, precum şi pentru cei care recidivează.

Liberalii îşi motivează demersul prin faptul că „situaţia din sistemul penitenciar românesc este considerată inacceptabilă de CEDO, iar România riscă adoptarea unei decizii pilot de condamnare pentru rele tratamente aplicate persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne