Ministrul de Interne dă o lovitură de imagine: Noul său şef de cabinet va fi "comisarul Cattani"

Traian Berbeceanu
Traian Berbeceanu (Traian Berbeceanu / Facebook)

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, în timpul conferinţei de presă, că, începând de săptămâna viitoare, şeful său de cabinet va fi comisarul şef în rezervă Traian Berbeceanu.

“Aşa cum aţi văzut, am încercat să aduc în echipa mea oameni cu care să pot acţiona, să îmi îndeplinesc această misiune nobilă de a fi ministrul Afacerilor Interne”, a precizat Marcel Vela în legătură cu numirea lui Berbeceanu, care se bucură de aprecierea opiniei publice.

"Propunerea domnului ministru Marcel Vela mă onorează şi mă responsabilizează, în egală măsură! Va fi nevoie de multă muncă şi multă determinare. Şi ne vom baza pe sprijinul tuturor profesioniştilor din Poliţia Română! Va fi bine! Doamne ajută!", a reacţionat ulterior şi Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în 2016 achitarea lui Berbeceanu, fost comisar-şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, într-un dosar în care a fost acuzat de mai multe infracţiuni, printre care spălare de bani, luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare. Decizia nu este definitivă.

În schimb, în acelaşi caz, Ioan Mureşan (fost procuror şef al DIICOT Alba) şi Nicolaie Ioan Cean (fost procuror în aceeaşi structură) - acuzaţi că au săvârşit mai multe nereguli în anchetarea lui Traian Berbeceanu - au fost condamnaţi la 7 ani, respectiv 2 ani de închisoare cu executare.

Mai precizăm că Traian Berbeceanu, poreclit şi Comisarul Cattani (după personajul principal cu acelaşi nume din serialul de televiziune italian Caracatiţa), a fost “Poliţistul anului” în 2007 şi 2013 la categoria “Combaterea Criminalităţii Organizate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne