Vaticanul prins cu fake news. Imagini măsluite şi rupturi ideologice

Domul bazilicii Sfântul Petru din Vatican.
Domul bazilicii Sfântul Petru din Vatican. (Getty Images)

Departamentul de comunicaţii al Vaticanului este acuzat de propagarea de "ştiri false", după ce a reieşit că a manipulat digital o fotografie a primei pagini a unei scrisori, pentru a masca intenţionat ultimele două linii, astfel încât acestea să devină ilizibile.

Vaticanul a încercat să folosească extrase dintr-o scrisoare semnată de fostul Papa, Benedict, adresată actualului Papă, Francisc, care ar fi trebuit să reprezinte o recunoaştere a meritelor unei serii de 11 volume care descriu dogma teologică a Papei Francisc.

Deşi misiva scrisă de Benedict nu era elogioasă, Vaticanul a publicat citate din ea care i-au deturnat complet sensul, făcând-o să pară pozitivă.

Citită în întregime, scrisoarea este un refuz politicos al fostului Papa Benedict de a scrie o prefaţă la colecţie. Deşi are un ton politicos, pe alocuri ea conţine un comentariu extrem de critic cu privire la modul în care a fost alcătuită seria.

Şeful noului departament de comunicaţii al Vaticanului, monseniorul Dario Vigano, a citit extrase din scrisoarea lui Benedict cu voce tare la o prezentare de carte, lunea trecută, subliniind "continuitatea spirituală" între pontificatul fostului Papă şi cel al lui Francisc.

Curând după aceea, biroul lui Vigano a eliberat fotografia primei pagini a scrisorii, care conţinea şi o imagine a semnăturii lui Benedict, ascunzând cu grijă conţinutul paginii a doua şi alterând ultimile două rânduri pentru a le face ilizibile.

Anunţând sâmbătă, după izbucnirea scandalului, decizia de a da publicităţii întregul conţinut al scrisorii, comunicatul de la Vatican, eliberat nesemnat, a adoptat un ton defensiv, numind incidentul o "presupusă manipulare a imaginii".

Decizia de a modifica fotografia a fost "motivată de discreţie şi nu de vreo încercare de cenzură", se arată în declaraţie, adăugând că Vaticanul a decis să facă scrisoarea disponibilă în întregime "pentru a înlătura orice îndoială".

Din păcate, conţinutul ascuns al scrisorii publicate sugerează că biroul de comunicaţii dorea să manipuleze opinia publică pentru a prezenta scrisoarea lui Benedict ca fiindu-i favorabilă lui Francisc, lucru imposibil dacă toată misiva ar fi fost publicată.

După ce a spus că nu va scrie o prefaţă la colecţie, deoarece, în principiu, nu va exprima niciodată o opinie asupra unor texte pe care nu le-a citit niciodată (şi pe care Benedict nu avea intenţia să le citească în curând), fostul Papă a criticat alegerea editorului de a încredinţa un volum unui teolog disident, cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de instituţia papală.

Benedict notează "surpriza" la alegerea profesorului Peter Hünermann, unul dintre autori, deoarece el "s-a distins în timpul pontificatului meu prin proiecte anti-papale".

Mai mult, Hünermann a fost o figură cheie în publicarea lucrării Kölner Erklärung, care „a atacat virulent autoritatea magistrală" a Papei Ioan Paul al II-lea, „în special în ceea ce priveşte teologia morală”, a scris Benedict.

Manipularea fotografiei de către Vatican, despre care Associated Press (AP) a declarat că a "încălcat standardele jurnalismului", a survenit la doar două luni după ce Papa Francisc a dezminţit dezinformarea şi "ştirile false" în mesajul său anual despre Ziua Mondială a Comunicării.

În acel mesaj, Francisc a spus că doreşte să contribuie la "oprirea răspândirii ştirilor false şi la redescoperirea demnităţii jurnalismului şi a responsabilităţii personale a jurnaliştilor de a comunica adevărul".

Fake news "se referă la răspândirea dezinformării online sau în mass-media tradiţională", a spus Papa. "Are de-a face cu informaţii false bazate pe date inexistente sau distorsionate, menite să înşele şi să manipuleze cititorul".

Chiar şi o "uşoară denaturare a adevărului poate avea efecte periculoase", a spus Francis.

Înainte de eliberarea Mesajului, Papa Francisc denunţase în mai multe rânduri răspândirea ştirilor false, comparând-o cu excrementele şi condamnând-o ca pe un "păcat foarte grav".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe