Vasilescu: La ce vor să mai dea foc ca să preia ostil guvernarea? Scenariul "Colectiv" se repetă

Olguţa Vasilescu
Olguţa Vasilescu (Epoch Times România)

Plângerea penală depusă de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, urmăreşte să dea jos un Guvern legitim care produce creştere economică şi mai mulţi bani în buzunarele românilor", a acuzat joi seară, la România TV, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

"Cum să văd acest atac, de un penibil absolut, aşa cum am avut şi acuzaţia de terorism la adresa lui Sevil Shhaideh, pentru că nu e mare diferenţă. După ameninţarea lui Iohannis de acum trei zile la adresa premierului, care spunea să facă ce i se spune, acum servanţii preşedintelui îi sperie cu cătuşe pe adversarii politici. Întrebarea pe care mi-o pun, acum că plângerea penală este depusă, este la ce mai vor să dea foc? Ca să preia ostil guvernarea, să vină cu un nou Guvern zero, aşa cum au venit cu Cioloş, după ce l-au forţat pe Victor Ponta să demisioneze", a declarat Olguţa Vasilescu, citată de protv.ro.

Ministrul Muncii a lansat o teorie de-a dreptul halucinantă cu privire la tragedia din clubul Colectiv care a avut loc pe 30 octombrie 2015, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 65 de oameni.

"Pentru că asistăm la repetarea unui mod de operare, care a fost aplicat şi în 2015, când a fost demis premierul Ponta. Atunci, Klaus Iohannis a cerut de mai multe ori demisia premierului, tot atunci a fost iniţiat un demers pentru începerea urmăririi penale a premierului, iar la scurt timp a trebuit să moară oameni pentru ca Guvernul să fie schimbat. Acest film se repetă şi astăzi, se respectă acelaşi scenariu, punct. Şi în 2015 şi acum, preşedintele Iohannis a dorit şi doreşte să dea jos o guvernare legitimă, votată în alegeri de majoritatea românilor, o guvernare care produce creştere economică şi mai mulţi bani în buzunarele românilor", a afirmat Olguţa Vasilescu.

Reamintim că şeful PNL o acuză pe premierul Dăncilă de înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

În acelaşi timp, este vizat şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare de informaţii secrete.

Plângerea vine în contextul scandalului legat de începerea procedurii de mutare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Mai multe detalii pe această temă aici.