Vasile Blaga: Cred că va fi şi a patra moţiune pentru şefia PDL

Consiliul Naţional de Coordonare PDL, 23 Febroarie 2013. În imagine, Vasile Blaga
Consiliul Naţional de Coordonare PDL, 23 Febroarie 2013. În imagine, Vasile Blaga (Epoch Times România)

Liderul PDL, Vasile Blaga, a afirmat luni, că în opinia sa va fi depusă şi o a patra moţiune de candidatură pentru preşedinţia partidului, notează Realitatea TV. Întrebat dacă deţine mai multe detalii legate de acest aspect, democrat liberalul a precizat că „nu este spionul partidului”.

"N-aş vrea eu să fac pe prorocul aici. Cred că va fi şi a patra moţiune. Eu nu sunt spionul partidului acesta. Colegii vorbesc, este posibil să avem încă o moţiune", a declarat Vasile Blaga, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.

Până în momentul de faţă şi-au anunţat candidaturile pentru şefia Partidului Democrat Liberal Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei. Conform statutului partidului, fiecare candidat la funcţia de preşedinte PDL trebuie să prezinte o moţiune care să fie semnată de cel puţin 35 de membri şi să aibă sprijinul a zece organizaţii ale PDL.

Convenţia Naţională a PDL, la care se va alege noua conducere a partidului şi la care vor participa 5.000 de delegaţi, va avea loc pe 23 martie, la Romexpo.

Monica Macovei a cerut ca data de organizare a Convenţiei să fie 30 martie pentru ca şi candidaţii care se vor înscrie în această săptămână să aibă timp de campanie. Macovei şi Cristian Preda propuseseră ca la Convenţie să participe 10.000 de delegaţi, dar ambele cereri au fost respinse.

Nici propunerea lui Gheorghe Ştefan, ca nouă organizaţii performante să-şi desemneze membri în comisia de pregătire a alegerilor interne, nu a fost acceptată. Din comisie vor face parte: Sulfina Barbu, Alin Popoviciu, Alin Tişe, Traian Igaş, Ion Bălan, Mircea Toader, Costică Canacheu, Marian Zlotea, Bogdan Cantaragiu.

"De ce această înverşunare să fie cei nouă (propuşi de Colegiu - n.r.) şi să nu fie alţi nouă propuşi de organizaţiile performante, pe care încă nu-i ştim. Avem o suspiciune, dar dacă asta vreţi, faceţi-vă mendrele", a declarat liderul PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Şi Elena Udrea, candidata la funcţia de preşedinte a partidului a cerut ca la Convenţia PDL să vină 10.000 de delegaţo, însă propunerea a fost respinsă.

"Dacă argumentul este cel logistic, şi anume că este foarte greu să găsim sala în care să încapă 10.000 de votanţi, atunci consider că este de acceptat. Mai rău îmi pare de faptul că nu s-a acceptat principiul că la această Convenţie, în afară de delegaţii de drept, să vină între delegaţi aleşi, cei care au fost aleşi de delegaţi la nivel local, deci faptul că s-a respins propunerea ca la această convenţie cei care votează, dincolo de delegaţii de drept, să fie aleşi locali. Mi se pare un lucru regretabil în primul rând pentru oamenii care cu siguranţă au muncit în campanie, au câştigat voturi şi şi-ar fi dorit să vină şi să-şi aleagă preşedintele şi să decidă drumul pe care PDL merge mai departe", a precizat Elena Udrea.