Vanghelie avertizează: La moţiunea de cenzură o să i se blocheze ochelarii lui Victor Ponta

Marian Vanghelie, PSD, primar sectorul 5
Marian Vanghelie, PSD, primar sectorul 5 (Epoch Times România)

Marian Vanghelie a lansat duminică, la Romexpo, proiectul politic "România noastră", alături de colegul său Mircea Geoană, ocazie cu care edilul Sectorului 5 a vorbit, din nou, despre corupţia rivalilor săi politici. De data aceasta cei mai vizaţi au fost generalul Gabriel Oprea şi premierul Victor Ponta.

"Mă întorc la fostul meu coleg Victor Ponta, Dumnezeu să-l ierte pentru că s-a dus. Nu ştiu dacă băiatul ăsta iubeşte pe cineva. Nu ştiu dacă băiatul acesta se gândeşte la acei oameni care nu au din ce să trăiască. (...) A vrut să candideze la preşedinţie săracul, Dumnezeu să-l ierte, nu era pentru aşa ceva", a declarat Marian Vanghelie, recent exclus din PSD după 20 de ani de activitate, potrivit Mediafax.

Edilul Sectorului 5 dă asigurări că mulţi alţi parlamentari urmează să se alăture noului proiect: "O să vedeţi câţi parlamentari o să fie alături de noi la moţiunea de cenzură, o să i se blocheze ochelarii lui Victor Ponta".

Schimbând topica, Marian Vanghelie a ajuns la şeful UNPR, generalul Gabriel Oprea, despre care susţine că este "un om corupt" care a făcut presiuni asupra parlamentarilor să nu participe alături de el la noul proiect politic "România noastră".

"Gabriel Oprea este un om corupt şi nu mai poate conduce Ministerul de Interne. E inadmisibil ca parlamentarii să fie ameninţaţi cu ministrul de Interne să nu fie prezenţi aici", a subliniat Marian Vanghelie, adăugând că el nu este speriat şi va merge înainte.

Arătând că Gabriel Oprea este de fapt naşul fiului lui Victor Ponta, edilul a făcut apel la încetarea acestor numiri "pe cumetrii": "Hai să punem în funcţii oameni normali, nici veri, nici fini. Dacă vedeţi organigrama Guvernului, câte încuscreli şi cumetrii, nu vă va veni să credeţi".

În opinia lui Marian Vanghelie, nu mai trebuie acceptate asemenea compromisuri şi trebuie oprit tot sistemul care se fraudează, de la licitaţiile publice, la fonduri europene.

Continuând seria acuzaţiilor grave, fostul vicepreşedinte PSD a amintit de banii luaţi de Sebastian Ghiţă de la OMV prin firme off-shore, bani care se pare că au ajuns chiar la Victor Ponta.

"Nu mi-e frică să spun: sunt nişte bani luaţi cu redevenţele cu OMV de Ghiţă în numele lui Ponta", a mai precizat Marian Vanghelie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne