Valoarea monedei iraniene scade continuu pe măsură ce se apropie sancţiunile americane

Riali iranieni
Riali iranieni (Getty Images)

Moneda iraniană a înregistrat duminică pierderi semnificative pe fondul adâncii crizei economice din Iran şi a iminenţei reaplicării sancţiunilor americane, ce fuseseră ridicate după semnarea acordului nuclear în 2015 între Teheran şi marile puteri, potrivit RFE/RL.

Rialul iranian a scăzut la 112.000 în faţa dolarului pe bursa de pe piaţa neagră, comparativ cu sâmbătă, când un dolar valora 98.000 de riali, potrivit Associated Press.

Între timp, la bursa oficială, rialul a ajuns la 44, 070 la un dolar, faţă de 35,186 cât era la începutul anului.

Scăderea valorii rialului a fost accelerată după decizia SUA de a se retrage în luna mai din acordul nuclear şi după anunţul lui Trump de intrare în vigoare a sancţiunilor înăsprite începând de luna viitoare.

Săptămâna trecută, guvernul l-a înlocuit pe guvernatorul Băncii Centrale Iraniene, Valiollah Seif, care a fost criticat dur pentru modul în care a gestionat criza valutară.

SUA va reimpune sancţiunile în două etape – în 6 august şi 4 noiembrie – forţând multe companii străine să îşi reducă sau suspende afacerile cu Iranul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie