USR, semnal de alarmă: Guvernele Dragnea pierd un miliard de euro fonduri europene cu incompetenţa "tradiţională"

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Uniunea Salvaţi România a acuzat marţi, în cadrul unui comunicat de presă, că "Guvernele Dragnea 1,2 şi 3" pierd un miliard de euro fonduri europene cu incompetenţa "tradiţională".

"Scrisoarea de atenţionare a României din partea Comisiei Europene, care a apărut ieri în presă, vine ca o confirmare a situaţiei fondurilor europene sub guvernele Dragnea 1, Dragnea 2 şi Dragnea 3, situaţie asupra căreia USR a avertizat încă de la începutul anului", arată USR.

Deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor europene, a precizat că în raportul pe care l-a realizat privind guvernarea PSD pe fonduri europene a atras atenţia că România riscă, anul acesta, să piardă peste un miliard de euro din fondurile europene.

"Scrisoarea apărută în presă se referă la primele 800 de milioane. Aceasta este doar prima scrisoare de atenţionare pe care Comisia o trimite aproape automat când ai depăşit nişte termene. Aceştia sunt în principal banii pe care îi vom pierde pe Programul Operaţional Dezvoltare Regională. Adică banii aceia europeni căpuşaţi de PNDL-ul lui Dragnea. Pentru că este mai uşor să cheltui bani de la bugetul naţional, care pot fi uşor fraudaţi, decât să faci proiecte pe POR, unde banii gratis vin însă cu condiţii stricte impuse de la Bruxelles. Vor urma şi alte scrisori până la sfârşitul anului", a declarat Ghinea.

În ianuarie 2018, la audierea ministrului Rovana Plumb, reinstalată de PSD-ALDE la Fonduri Europene, deputatul USR atrăgea atenţia că în precedentul mandat doamna Plumb reuşise "performanţa" de a nu înregistra decontări de la Comisia Europeană pe trei Programe Operaţionale: PO Regional, PO Competitivitate, PO Capital Uman.

"În cadrul aceleiaşi audieri, fostul ministru al Fondurilor Europene din 2016, an în care România a decontat cei mai mulţi bani de la UE, peste 7 miliarde de euro, i-a atras atenţia Rovanei Plumb asupra pericolului de dezangajare a fondurilor europene. Banii alocaţi de către Comisia Europeană sunt defalcaţi pe ani, iar fondurile alocate unui an trebuie cheltuiţi maxim în anul n+3. Astfel, banii europeni alocaţi României pentru anul 2015 trebuie cheltuiţi maxim până în decembrie 2018, altfel acele fonduri vor fi pierdute", a punctat USR.

Potrivit formaţiunii, în ciuda avertismentelor venite de la Bruxelles, Guvernul PSD-ALDE a negat existenţa acestei probleme inclusiv în cursul audierilor parlamentare.

"Harababura şi incompetenţa de la Fonduri Europene este expresia perfectă a guvernării PSD-ALDE. Administraţia şi companiile de stat încă nu au capacitatea de a scrie şi pregăti proiecte mari, serioase. MFE ar trebui să compenseze această lipsă. În 2016, am creat în cadrul MFE un departament de mari proiecte pentru a ajuta autorităţile publice. Cum au venit la putere, cei de la PSD l-au desfiinţat. Ne-am întors la situaţia în care ministerul stă cu banii europeni la cutie şi constată neputincios că nu ”se fac” proiecte.

Am impus o logică activistă la MFE în mandatul nostru – dacă 'nu se fac proiecte', haideţi să ajutăm companiile naţionale, autorităţile locale să le facă. Aceasta va fi una dintre principalele măsuri pe care le vom reintroduce într-o viitoare guvernare USR. România nu se poate dezvolta fără banii europeni, bani care sunt gratis. România nu poate cheltui bani europeni dacă cei de la MFE preferă să stea cu fundul pe bani pentru că nu ştiu cum să-i cheltuie", a conchis Ghinea.