USR: Propunem impozitarea cu 90% a pensiilor speciale şi a veniturilor de la stat care depăşesc salariul preşedintelui ţării

Dan Barna
Dan Barna (Epoch Times România)

USR a propus, luni, în contextul epidemiei de coronavirus şi a necesităţii ajustării cheltuielilor statului român, impozitarea cu 90% atât a pensiilor speciale cât şi a oricărui venit de la stat care depăşeşte salariul preşedintelui ţării. O altă măsură propusă de partidul lui Dan Barna este accelerarea intrării fondurilor europene în economie.

“În această perioadă de criză, statul trebuie să sprijine în primul rând românii şi să protejeze locurile de muncă. Cea mai bună metodă este transferul de resurse de la stat spre populaţie, altfel încât oamenii să nu îşi mai facă griji pentru ziua de mâine. Concret, statul poate să renunţe la taxele aplicate pe salariul minim şi fiecare român rămâne cu 830 de lei în plus în mână. În plus, statul poate să acorde 830 de lei ajutor de criză pentru fiecare angajat care şi-a pierdut locul de muncă începând cu 1 martie”, a transmis USR într-un comunicat de presă.

De asemenea, USR a subliniat că impactul bugetar al acestor măsuri propuse este suportabil pe termen scurt şi similar cu impactul măsurilor anunţate de către Guvernul Orban, adăugând că diferenţa constă în faptul că soluţia USR presupune o distribuţie mai simplă şi mai echitabilă a resurselor.

Astfel, USR propune o serie de măsuri suplimentare pentru ajustarea cheltuielilor statului român, printre care:

- Pensii speciale impozitate cu 90% (componenta de pensie contributivă nu va fi taxată),
- impozit de 90% pe orice venit de la stat (salarii plus altele surse, inclusiv pensiile cumulate cu salariul) care depăşeşte salariul Preşedintelui României,
- accelerarea intrării fondurilor europene în economie,
- digitalizare şi revizuirea labirintului de agenţii, autorităţi, companii de stat (municipale sau nu) pe care îl are statul român,
- inventarierea activelor statului şi valorificarea multora dintre ele care sunt în prezent nefolosite sau folosite de către grupuri de interese restrânse.

Reamintim că în luna ianuarie, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, întrebat dacă ar fi “echitabilă” impozitarea pensiilor speciale în cazul picării la CCR a legii care desfiinţează aceste pensii, a afirmat că impozitarea este o soluţie, deşi depinde cu cât.

“În Parlament eu am avut amendamente la proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale până la 90%. Problema e următoarea: pensia medie pe contributivitate e de circa 1.200 de lei. La pensiile speciale, deja vorbim de cifre ameţitoare. O impozitare mi se pare echitabilă dacă nu există alte soluţii”, afirma Cîţu la vremea respectivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne