USR, pe baricade. Mihai Goţiu: De Crăciun, domnul Liviu Dragnea îşi minte alegătorii

Mihai Goţiu
Mihai Goţiu (Facebook)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea îşi minte alegătorii chiar şi în ziua de Crăciun, a acuzat noul vicepreşedinte al Senatului, Mihai Goţiu, de la Uniunea Salvaţi România, într-o postare pe contul său de Facebook.

Dragnea susţine că îşi dorea să "avem instalat, cât mai repede, un guvern legitim", "un guvern care să adopte primele măsuri fiscale pe care le-am prezentat în Programul de guvernare PSD şi, apoi, în calendarul de implementare".

"Unele dintre ele ar fi trebuit adoptate înainte de 1 ianuarie. Cum nu avem încă un guvern votat de Parlament, în ultimele două zile am lucrat, împreună cu colegii mei, pentru a găsi soluţii ca aceste măsuri, atât de aşteptate de români, să fie aplicate măcar de la 1 februarie", a adăugat preşedintele PSD.

Minciunile lui Dragnea, în viziunea lui Goţiu

"Care sunt minciunile d-nului Dragnea? Dacă şi-ar fi dorit cu adevărat să fie instalat "cât mai repede, un guvern legitim", d-nul Dragnea (şi aliaţii săi de guvernare) ar fi răspuns primei invitaţii la consultări lansată de preşedintele Klaus Iohannis, în prima săptămână de după alegeri. De asemenea, dacă d-nul Dragnea şi-ar fi dorit atât de repede Guvernul, nu ar fi trebuit ca şedinţa Senatului de miercuri, 21 decembrie, să fie suspendată, pentru ca liderii PSD şi ALDE să se pună de acord asupra propunerii finale făcute lui Klaus Iohannis. Trecuseră zece zile de la alegeri şi aliaţii încă nu aveau rezolvate toate problemele!?", a comentat Mihai Goţiu.

Potrivit proaspătului parlamentar USR, în şedinţa Biroului Permanent al Senatului, din aceeaşi zi, nici măcar formal nu s-a pus problema unei şedinţe în plen în zilele dintre Crăciun şi Anul Nou: senatorii au fost convocaţi pentru două zile de lucru în grupuri şi la comisii (marţi şi miercuri), după care, până sâmbătă sunt prevăzute "activităţi în circumscripţiile electorale".

"D-nul Dragnea a tras de timp aproape zece zile înainte de a face propunerea de premier. Miercuri, după ce propunerea i-a fost înmânată preşedintelui Iohannis, majoritatea parlamentară (PSD ALDE la care s-a mai adăugat "last minute" şi UDMR) nici măcar de formă nu s-a gândit să prevadă o şedinţă de plen reunit pentru votarea Guvernului înainte de Anul Nou! La doar câteva ore după ce-l anunţaseră pe preşedinte care e opţiunea lor, şefii PSD şi ALDE (care prezidează Senatul şi Camera Deputaţilor) nu aveau nici cea mai mică intenţie să voteze Guvernul înainte de Anul Nou!", a afirmat Mihai Goţiu.

"Aşa se comportă cineva care îşi doreşte să aibă instalat "cât mai repede" un guvern legitim sau, mai degrabă, cineva care caută pretexte şi justificări pentru a amâna respectarea promisiunilor electorale? Răspunsul vă aparţine", a adăugat senatorul USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne