USR: Iniţiativa "Fără Penali în funcţii publice", blocată de dublul condamnat penal Liviu Dragnea

Uniunea Salvaţi România îl acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, politician care are în palmares nu mai puţin de două condamnări penale, că vrea să stopeze un eventual referendum al iniţiativei Fără Penali în funcţii publice.
Florin Iordache, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu
Florin Iordache, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea blochează de aproape două luni Iniţiativa cetăţenească "Fără Penali în funcţii publice" în Camera Deputaţilor, a acuzat joi, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.

"Iniţiativa nu a ajuns la CCR sub pretextul că angajaţii Secretariatul General nu au avut timp să copieze dosarele cu semnături. În aproape trei luni de zile, au copiat doar un sfert din dosare. USR a depus 850.000 de semnături la Camera Deputaţilor pe data de 21 septembrie, când s-au împlinit şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar pe data de 26 octombrie preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea, a depus o solicitare la Camera Deputaţilor pentru trimiterea iniţiativei către Curtea Constituţională", a transmis USR.

Liderul partidului, Dan Barna, a declarat că a aflat cu stupoare că semnăturile pentru "Fără Penali în funcţii publice" nu au ajuns nici acum la CCR, deşi acest lucru trebuia realizat încă de la finalul lunii octombrie.

"Liviu Dragnea refuză trimiterea semnăturilor către Curtea Constituţională, motiv pentru care cerem expres ca săptămâna viitoare în Biroul Permanent să fie introdusă cererea noastră pe ordinea de zi, pentru transmiterea semnăturilor. Ne confruntăm cu o încercare de blocare a iniţiativei pe care o susţin peste un milion de oameni. Liviu Dragnea refuză să transmită semnăturile de la Secretariat la CCR", a precizat Dan Barna.

Potrivit legii 189/1999 privind revizuirea Constituţiei de către cetăţeni la Art.6 (2): Camera Parlamentului la care a fost înregistrată iniţiativa legislativă a cetăţenilor va trimite originalele listelor de susţinători la Curtea Constituţională, păstrându-şi o copie a acestora. Ulterior, CCR are la dispoziţie 60 de zile pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii iniţiativei.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor, care are două condamnări penale, vrea să stopeze un eventual referendum al iniţiativei Fără Penali în funcţii publice. USR va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca vocea românilor care au semnat iniţiativa să ajungă în Constituţia României", a subliniat USR.

Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne