USR, avertisment sumbru: Vor fi lovite peste 300.000 de firme. Guvernul Tudose va bloca economia ţării!

Guvernul Tudose va bloca economia României prin introducerea obligaţiei de a avea un cont separat pentru TVA, a tras un semnal de alarmă USR.
Mihai Tudose(Prim-ministru),
Mihai Tudose(Prim-ministru), (Florin Chirila/Epoch Times)

Coaliţia de guvernare PSD–ALDE continuă războiul injust cu firmele şi contribuabilii oneşti din România prin introducerea obligaţiei de a plăti şi încasa taxa pe valoare adăugată într-un cont separat, măsură care va bulversa şi bloca activitatea a peste 300.000 de firme plătitoare de TVA, a transmis luni, în cadrul unui comunicat de presă, partidul Uniunea Salvaţi România.

USR avertizează că prevederile Ordonanţei Guvernului prin care se introduce obligaţia de plată defalcată a TVA vor duce la un blocaj total în economie.

"Banii contribuabililor din TVA vor fi blocaţi într-un cont separat care nu vor putea fi folosiţi decât cu aprobarea ANAF. Astfel, există riscul apariţiei unor situaţii de abuz în care funcţionarii fiscului, intenţionat sau nu, vor întârzia să aprobe folosirea unor sume care de fapt şi de drept sunt ale agenţilor economici. Totodată, sancţiunea pentru plata greşită a TVA, de 50% din sumă, este disproporţionată în raport cu abaterea făcută de comerciant", a arătat USR.

În opinia deputatului USR Claudiu Năsui, membru în Comisia de buget, contul de TVA va fi o birocraţie în plus care va îngreuna şi mai tare mediul de afaceri din România "şi asta pentru că la noi, evaziunea fiscală se combate prin a-i trata pe toţi ca pe nişte infractori şi, mai ales, începând cu cei mici".

Potrivit USR, în prezent, un astfel de sistem de plată a TVA într-un cont separat, obligatoriu pentru toate societăţile comerciale, nu mai funcţionează în nicio altă ţară din Europa. Doar în Italia a fost experimentată o astfel de soluţie, obligatorie însă numai în cazul entităţilor publice.

"În Italia experimentul a arătat că gestiunea fluxurilor de cash s-a înrăutăţit pentru aceste companii iar costurile comisioanelor cu tranzacţiile bancare au crescut, ceea ce era de aşteptat, pentru că se dublează numărul de tranzacţii”, susţine Claudiu Năsui.

Într-un alt exemplu, în Polonia, implementarea unui mecanism opţional de plată diferenţiată pentru TVA este în pregătire de trei ani de zile şi urmează să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

"Spre deosebire, în România, ministerul Finanţelor doreşte să introducă mecanismul de plată diferenţiată a TVA în cel mult o lună, opţional de la 1 septembrie şi obligatoriu de la 1 octombrie, fără evaluări de impact şi fără o dezbatere publică cu mediul de afaceri", arată USR.

USR atrage atenţia încă o dată că guvernarea PSD–ALDE, "din disperarea de a creşte veniturile statului pentru a putea pune în practică promisiunile electorale populiste, aruncă toată această responsabilitate în sarcina mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti care sunt trataţi ca potenţiali infractori".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne