Userii produselor electronice chineze forţaţi să respecte cenzura impusă de Beijing

Industria de electronice este tot mai controlată de regimul de la Beijing. Mai bizar este că acest lucru se face subteran, însă cu acordul tacit al Occidentului şi serviciilor de informaţii occidentale
Componente electronice
Componente electronice (Pix-a-bay)

Dacă doriţi să cumpăraţii un telefon sau laptop creat de o companie chineză, acordaţi-vă timp pentru a citi secţiunea “termeni şi condiţii”. S-ar putea să fiţi miraţi de lucrurile descoperite acolo - care vă privesc direct.

De curând, regimul comunist chinez a adoptat noi legi care implementează măsuri de "siguranţă naţională", inclusiv în străinătate.

Dacă folosiţi un smartphone Xiaomi, de exemplu, este foarte probabil să fi căzut de acord, în mod involuntar, să “suportaţi toate riscurile şi să vă asumaţi întreaga răspundere legală” în cazul în care va implicaţi în "activităţi interzise de regimul chinez".

Conform, secţiunii “termeni şi condiţii” treaba este drastică.

În primul rând, vi se interzice să vă opuneţi principiilor Constituţiei Republicii Populare Chineze - care promovează şi acum dictatura proletariatului! În plus, nu vi se permite să dezvăluiţi secrete de stat sau să subminaţi regimul comunist chinez.

Iar asta presupune o gramada de lucruri de care nu aveţi habar.

Dacă vreţi un Tibet liber, un Taiwan independent, un Hong Kong democratic, sau doar sănătate lui Dalai Lama, e de rău, căci încălcaţi “acordul privind utilizatorii” prevăzut de Xiaomi, din moment ce acesta vă interzice să “subminaţi unitatea naţională”.

De asemenea, să fiţi atenţi dacă sunteţi o persoană spirituală sau urmaţi vreo religie. Secţiunea “termeni şi condiţii” susţine că trebuie să urmaţi regulile regimului chinez de suprimare a religiei pentru a nu submina “politica naţională faţă de culte”.

Dacă sunteţi romano-catolic, aţi luat-o: China nu recunoaşte biserica de la Roma şi şi-a inventat propria Biserică Patriotică. Atenţie la pozele cu Papa (oricare), căci în China poţi lua trei ani de lagăr de muncă numai decă deţii vreuna.

Dacă scrieţi despre budismul tibetan sau creştinii care aparţin aşa ziselor “biserici de apartament” - şi ele ilegale - s-ar putea să încălcaţi regulile regimului chinez cu privire la ceea ce acesta numeşte “culte”. De asemenea, nu puteţi scrie despre niciun fel de credinţe pe care regimul le etichetează “superstiţii”.

Când vine vorba de ştiri şi politică, acordul vă interzice implicit să "răspândiţi zvonuri" - orice aţi crede că înseamnă asta. Când discutaţi despre ştiri, acest lucru de regulă înseamnă că nu vi se permite să spuneţi lucruri care nu se conformează cu linia aprobată de Partidul Comunist, promovată de mass media oficială a guvernului comunist chinez.

De asemenea - niţel îngrijorător, poate - veţi oferi companiei Xiaomi “dreptul de acces” la contul dvs.

Vreţi mai rău?

Nu doar Xiaomi impune aceste cerinţe. Companii hi-tech chineze precum Huawei, Foream, Condenatcenter, Adbox, Decathlon impun acorduri similare privind utilizatorii.

Există câteva diferenţe la fiecare dintre cazuri. În cazul Decathlon, de exemplu, nu vi se permite să răspândiţi nimic din ce ar putea “afecta reputaţia organizaţiilor guvernamentale”.

De fapt textul acordurilor privind utilizatorii este aşa de ceva timp. Conform arhivelor website-ului Xiaomi, porţiunile care au interzis discuţiile despre “culte” şi “superstiţii” şi cerinţele privind respectarea Constituţiei regimului chinez au fost adăugate în octombrie 2014.

De-a dreptul îngrijorător este că există noi legi pentru companiile străine care fac afaceri în China şi noi legi care exportă noţiunile de "securitate naţională" în străinătate.

Salman Rushdie al Chinei

Poate cunoaşteţi cazul lui Salman Rushdie, condamnat la moarte de către un imam musulman pentru că l-a insultat pe Mahomed.

China are şi ea un astfel de caz. Christoph Rehage

În luna decembrie, el a încărcat un material video pe youtube în care l-a numit pe fondatorul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong, un “Hitler al Chinei”. Pentru Mao sună ca un alint - la urma urmei este considerat responsabil pentru 45-80 de milioane de morţi, mult peste ce a omorât Adolf.

Dar Partidului nu i-a plăcut. Un website al Ligii Tineretului Comunist face acum apel la pedepsirea lui Rehage pentru încălcarea legii chineze, chiar dacă germanul locuieşte în... Hamburg. Ei au declarat că Rehage, care vorbeşte limba chineză, a creat înregistrarea video pentru a o răspândi în China, adăugând că acest lucru reprezintă o subminare a suveranităţii Internetului chinez.

Deşi este improbabil ca Rehage să fie extrădat, astfel de ameninţări devin treptat mai mult decât simple afirmaţii bizare.

Recent, un redactor din Hong Kong care a scris cărţi despre viaţa romantică a liderilor chinezi, a dispărut împreună cu patru colegi de-ai săi. A apărut mai târziu, la televiziunea de stat, "mărturisindu-şi crimele" după o perioadă extinsă de şedere în penitenciarele chineze. Torturile şi bătăile aferente păreau deja aplicate.

Legi noi şi obraznice

Schimbarea în politica chineză a început în 1 iulie 2015, când Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului (un fel de parlament unde totul este hotărât dinainte de Partid) a adoptat “Legea Securităţii Naţionale”.

Noua lege susţine că Beijingul “trebuie să îşi apere interesele legate de securitatea sa naţională” în orice loc şi, conform The Diplomat“, [legea] va afecta aproape fiecare domeniu al vieţii publice din China – mandatul legii acoperă politica, armata, finanţele, religia, spaţiul cibernetic şi chiar ideologia şi religia”.

Mai rău şi deloc întâmplător, împreună cu Legea Securităţii Naţionale, pe 27 decembrie 2015, a fost adoptată aşa zisa “Lege a Contraterorismului”.

Legea Contraterorismului este în special bizară din moment ce impune companiilor hi-tech străine să coopereze cu investigaţiile regimului chinez în chestiuni ce privesc "terorismul". Problema este că ceea ce înţelege Partidul Comunist prin “terorism” este cu mult diferit de ceea ce se înţelege în Occident.

1984 e deja aici. Poliţia gândirii

Aşa cum a subliniat The Diplomat, Partidul Comunist Chinez are propria sa definiţie a terorismului, care include “orice gând, discurs sau activitate care, prin intermediul violenţei, sabotajului sau ameninţărilor, urmăreşte să genereze panică socială, să influenţeze procesul de creare a legilor, să creeze ură etnică, să submineze puterea statului sau să divizeze statul”. Iar statul, în China, este Partidul Comunist.

Cu alte cuvinte, sunt condamnate “gândurile” şi “discursurile” ca fiind ilegale, dacă aduc deservicii conducerii comuniste.

Sub imperiul acestei legi, orice companie care doreşte să facă afaceri în China va trebui să respecte regulile. Politicile regimului comunist se află încă în faza de “înflorire” dar, dacă analizăm cu atenţie acordurile privind utilizatorii adoptate de companiile chineze, putem observa că este foarte posibil ca în curând să fim obligaţi cu toţii să urmăm standardele regimului chinez în ceea ce priveşte conducerea totalitară sau, după cum scrie Xiaomi, “suportăm toate riscurile şi ne asumăm întreaga răspundere legală”.

Credeţi că nu se poate mai rău?

Atunci ar fi bine să ştiţi că, peste noapte, gigantul britanic ARM, cel mai mare designer de chipuri pentru telefoanele mobile şi nu numai, a fost cumpărat în vară de SoftBank, o companie aparent japoneză, care nu avea nimic de a face cu industria de chipuri. Pentru a isca suspiciuni chiar mai mult, SoftBank a cheltuit o sumă considerabilă - 32 miliarde USD - în această tranzacţie, în momentul în care avea deja datorii imense - aproape 90 de miliarde USD. În condiţiile în care nu era în bssinessul de chipuri....

Care-i şmecheria? SoftBank este de fapt controlată prin participaţia sa de giganţi ai Internetului chinez, care aparţin toţi Partidului. De acum China poate controla efectiv nu numai piaţa de producţie de chipuri - ci şi ce se află înăuntrul lor.

Adăugaţi peste acest sos recenta preluare de către chinezi a gigantului Yahoo - care se va numi în mod bizar Altaba, şi poate veţi remarca un viitor nu prea luminos care se strânge în juurul fiecăruia dintre noi.

La acest articol a contribuit şi Eyal Levinter, Adrian Sturdza.