UPDATE: Magistraţii Înaltei Curţi au decis: Alina Bica şi Dorin Cocoş pot fi eliberaţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Epoch Times România)

UPDATE: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive faţă de fostul procuror şef DIICOT, Alina Bica şi faţa de Dorin Cocoş cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de câte 30 de zile, relatează stiripesurse.ro.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de procurorii anticorupţie.

* * *

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică marţi măsurile preventive dispuse în dosarul Bica 2, relatează stiripesurse.ro.

Potrivit sursei citate, judecătorii urmează să analizeze în cursul zilei de astăzi dacă măsurile luate împotriva lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş şi Adriean Videanu au fost cele corecte.

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu aflat sub control judiciar s-a prezentat deja la ÎCCJ, iar Alin Cocoş, aflat în arest la domiciliu, a fost adus şi el în faţa judecătorilor. La ÎCCJ urmează să ajungă şi fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, aflat în arest preventiv.

Cel de al doilea dosar al fostei şefe DIICOT, Alina Bica, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care sunt cercetaţi şi fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, fiul său Alin, precum şi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a fost trimis de procurorii DNA pe masa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul Bica 2 vizează acuzaţii de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Fosta şefă DIICOT este judecată pentru mai multe infracţiuni, fiind acuzată că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, că l-ar fi ajutat pe afaceristul Ovidiu Tender, denunţător în acest caz, să-şi "aranjeze" un dosar, precum şi că a comis abuz în serviciu în cazul lui Videanu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne