UPDATE. "Eveniment naţional": Victor Ponta vrea să spună adevărul. Premierul depune mărturie la ÎCCJ

Victor Viorel Ponta
Victor Viorel Ponta (Epoch Times România)

UDPATE - "A fost foarte bine. Dacă aş fi avut ocazia să spun în faţa procurorului ce am spus astăzi, poate că nu exista acest dosar. Am spus adevărul si numai adevărul", a declarat Victor Ponta la ieşirea de la audieri.

"Deciziile politice privind suspendarea preşedintelui sunt decizii politice. Nu a existat sub nicio formă nicio încălcare a legii. Decizia politică de suspendare a lui Traian Băsescu, pe care şi azi o consider corectă, a fost o decizie politică. Între deciziile politice pe care le luăm zi de zi şi răspunderi penale, este diferenţa dintre democraţie si dictatură. Toate deciziile politice au fost luate de conducerea USL. Domnul Dragnea nu era membru al Parlamentului. El nu a făcut nimic singur şi nu a făcut nimic ilegal, toţi am făcut", a mai precizat Victor Ponta, citat de b1.ro.

În cadrul audierilor, premierul a susţinut că ştia despre sistemul de sms-uri folosit de USL la referendumul din 2012 şi modul de funcţionare a aplicaţiei, însă a subliniat că sistemul nu indica numărul de voturi cu "Da" sau "Nu", informează Mediafax.

"Când am devenit preşedinte PSD, am decis să avem acest sistem, folosit prima dată de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide. Cunoşteam aplicaţia şi funcţionarea, cu sms-uri de la reprezentanţii noşti în secţii şi date încărcate în soft", a afirmat Victor Ponta, adăugând însă că principala condiţie în baza căreia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel să fie verificată doar prezenţa la vot.

Victor Ponta a dezvăluit în faţa instanţei că în şedinţa USL s-a decis ca persoanele responsabile de campania pentru referendumul din 2012 să fie Liviu Dragnea din partea PSD şi Eduard Hellvig din partea PNL.

În ceea ce priveşte organizarea de tombole pentru atragerea de votanţi la referendumul din 2012, Victor Ponta a precizat: "Nu, nu-mi amintesc decât faptul că am cerut ca fiecare strategie locală să se facă cu respectarea legii. De tombole nu ştiu. Ştiu doar de mitinguri şi acţiuni de promovare pentru a se vota "Da" la referendum. Posibil să fie o decizie la nivel local".

***

Premierul Victor Ponta a ajuns miercuri dimineaţă în jurul orei 9:00 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde, la solicitarea lui Liviu Dragnea, va fi audiat ca martor în dosarul fraudării referendumului din 2012, organizat de USL pentru demiterea lui Traian Băsescu. La sosirea la sediul ÎCCJ, premierul a declarat că a venit "pentru că vrea să spună adevărul.", relatează postul B1 TV.

"Vreau să spun adevărul, am vrut sa îl spun în faţa procurorului şi nu l-a acceptat", a adăugat Victor Ponta, care, reamintim a intrat în repetate rânduri în vizorul Consiliului Superior al Magistraturii pentru declaraţii (de obicei legate de procurori "basişti") care aduc atingere Justiţiei.

Cu câteva minute înaintea premierului, la Înalta Curte au ajuns şi Liviu Dragnea şi Mircea Duşa.

Dosarul "Fraudă la Referendum, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, a fost înregistrat la ÎCCJ în 7 octombrie 2013 iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Dragnea a fost acuzat de procurori că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie 2012, care să garanteze validarea acestuia, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În conformitate cu DNA, actualul ministru al dezvoltării regionale ar fi creat şi coordonat un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendum, din anchetele procurorilor reieşind că acesta ar fi folosit 10 metode diverse în scopul fraudării votului - precum votul multiplu, turismul electoral, dar şi falsificarea de semnături etc.

Cazul, în care sunt implicaţi preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi observatori din partea unor ONG-uri, precum şi membri de partid care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea, este unul de notorietate. Procurorii DNA au constatat că pe listele electorale erau zeci de semnături falsificate care vizau persoane plecate în străinătate, în vârstă, bolnave, nedeplasabile, sau chiar decedate

La termenele precedente, martorii audiaţi în dosar au susţinut în faţa magistraţilor că, deşi semnăturile lor există pe listele electorale, nu au votat, unii dintre ei chiar precizând că în ziua cu pricina erau plecaţi din ţară. Un martor a afirmat că nici el, nici soţia şi fiica lui nu au fost la vot, dar în dreptul numelor lor apăreau semnături. Alţi martori au precizat că au votat la referendum, însă nu la secţiile de votare la care sunt arondaţi, ci în localităţile în care se aflau în acea zi, astfel că semnăturile lor nu trebuiau să se găsească pe listele de votare din judeţul Teleorman.

La termenul din 5 februarie, 2015, Liviu Dragnea a cerut ca şi şeful său de partid, Victor Ponta, să fie audiat.

"În opinia mea şi a avocatului meu, şi Victor Ponta, şi ceilalţi colegi pe care i-am solicitat pot aduce informaţii importante pentru cauză. Dacă se vorbeşte de foloase necuvenite pentru PSD, trebuie întrebat şi preşedintele PSD", a declarat Dragnea.

Printre "ceilalţi" colegi care au depus mărturie în faţa magistraţilor ÎCCJ se numără fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, precum şi alţi cinci martori propuşi de Marian Nazat, avocatul lui Liviu Dragnea, aceşti fiind audiaţi pe 6 martie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne