UPDATE: CNA a descins la Primăria Chişinău. Dorin Chirtoacă escortat, alţi funcţionari reţinuţi

Mai multe persoane au fost reţinute de procurori în dosare de corupţie. Sunt vizaţi consilieri municipali, secretarul Consiliului municipal Chişinău, dar şi agenţi economici. După percheziţiile efectuate în biroul personal a fost escortat la CNA şi edilul Capitalei.
Dorin Chirtoacă escortat de ofiţerii CNA 25.05.2017
Dorin Chirtoacă escortat de ofiţerii CNA 25.05.2017 (facebook.com/Mihai Creţu)

UPDATE: Primarul municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă a fost reţinut de CNA pentru 72 ore în dosarul parcărilor cu plată, fiind bănuit de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Unele dintre cele şapte persoane reţinute anterior pe acelaş dosar ar fi furnizat informaţii relevante urmăririi penale, fapt care a condus la identificarea schemei utilizate şi beneficiarilor acesteia printre care ar fi şi edilul Capitalei. Acesta i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei Nistor Grozavu, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal ceea ce nu corespunde legii.

De menţionat că ofiţerii CNA au efectuat percheziţii şi la domiciliul lui Dorin Chirtoacă, iar după două ore de căutări primarul a fost escortat din nou la CNA, unde a fost plasat în izolator pentru perioada reţinerii.

Şeful statului Igor Dodon care este plecat în Ungaria pentru a se întâlni cu Victor Orban nu a ratat ocazia să comenteze acţiunile CNA scriind pe pagina sa de socializare că noutăţile bune de la Chişinău le-a aflat pe drum spre Budapesta. ”Sper să avem în toamnă alegeri anticipate cel puţin în municipiul Chişinău. Oraşul trebuie salvat de la degradare, cât mai urgent.”

*****

Secretarul Consiliului municipal Chişinău (CMC), Valeriu Didenco, consilierii municipali Oleg Onişenco şi Ghenadie Dumanschi şi alţi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost reţinuţi, joi, de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurori pentru 72 de ore, în cadrul mai multor dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. După percheziţiile care au durat câteva ore, Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău, a fost escortat la CNA.

Motivele escortării lui Dorin Chirtoacă la CNA încă nu au fost făcute publice. Oamenii legii au menţionat că acţiunile de urmărire penală continuă cu percheziţii şi audierea persoanelor, iar edilul Capitalei a refuzat să facă declaraţii pentru presă atunci când a ieşit din birou însoţit de ofiţeri şi procurori.

În privinţa persoanelor reţinute pentru 72 de ore, oamenii legii susţin că dosarele penale au fost documentate timp de câteva luni, perioadă în care au fost colectate probe video şi audio privind comiterea mai multor abuzuri, printre care oferire şi luare de mită, influenţare a unor decizii ale CMC şi favorizarea unor agenţi economici. Ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la birourile, domiciliile şi în automobilele bănuiţilor.

Potrivit CNA, secretarul CMC este bănuit că, în perioada documentării, ar fi pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi unii consilieri municipali pentru diferite servicii precum: includerea pe ordinea de zi a Consiliului a unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de închiriere pentru diferite terenuri; pentru includerea în ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea hotarelor unor loturi; pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte.

Din materialele dosarului penal reiese că secretarul CMC Didenco ar fi pretins şi acceptat diferite sume de bani pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.

Un grup de membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal au venit în faţa biroului lui Dorin Chirtoacă dar şi în faţa Primăriei pentru a-şi manifesta solidaritatea cu Primarul Capitalei. Cei câţiva zeci de susţinători ai edilului au scandat lozinci pro-Chirtoacă şi au afişat mesaje de susţinere: “Lăsaţi şantajul!” şi “CNA nu uita, DNA te va lua!”, “Noi suntem cu tine!”, “Libertate Primarului!”, “Rusia nu uita că Moldova nu-i a ta!” şi “Dodon la gunoi!”, anunţând că vor continua protestul în faţa sediului CNA.

În contextul percheziţiilor în birourile primăriei, dar şi reţinerilor funcţionarilor, expertul Sergiu Tofilat a remarcat că aşa cum Primăria face curăţenie în oraş, la fel şi CNA face "curăţenie" în Primărie –selectiv. “Consilierul Topală e încă la plimbare?! Băieţi, lista e mult mai lungă în dosarul cu parcările. Şi nu doar funcţionari de la Primărie.”

Preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, invitat în cadrul unei emisiuni de la unimedia.info a ironizat pe seama percheziţiilor care au avut loc în biroul primarului Dorin Chirtoacă menţionând că probabil nu va mai fi nevoie de referendumul socialiştilor privind demiterea edilului Capitalei.

Notabil este faptul că odată ce edilul Capitalei este reţinut, Primăria Chişinău rămâne fără un administrator, pentru că cei doi viceprimari Grozavu şi Coteţ, abilitaţi prin lege să-i ia locul primarului, sunt şi ei suspendaţi din funcţie, figurând în alte dosare penale şi fiind plasaţi de către instanţa de judecată în arest la domiciliu.

Menţionăm că, potrivit legislaţiei în vigoare, „consiliul local împuterniceşte, în termen de 5 zile, o altă persoană să exercite temporar atribuţiile primarului” în cazul dacă primarul şi viceprimarul sunt suspendaţi din funcţie concomitent .

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe