Un nou virus vizează susţinătorii cauzei tibetane

Clienţi chinezi se uită la MacBook Pro în noul magazin Apple din districtul Wangfujing, Beijing, 20 octombrie 2012.
Clienţi chinezi se uită la MacBook Pro în noul magazin Apple din districtul Wangfujing, Beijing, 20 octombrie 2012. (Feng Li / Getty Images)

Un nou virus a fost lansat împotriva susţinătorilor cauzei tibetanilor din China şi împotriva persoanelor şi organizaţiilor asociate cu Dalai Lama, potrivit unui raport de ştiri.

Malware-ul a fost descris de Graham Culey de la firma de securitate Sophos ca fiind o “nouă variantă” a virusului OSX/Imuler Trojan, care a fost identificat de către SophosLabs, a scris el pe blogul său Naked Security în cursul zilei de marţi, 13 noiembrie.

Versiunile precedente ale malware-ului s-au răspândit prin fotografii provocatoare ale unui supermodel din Rusia “sau ascunse adânc în fişiere PDF”, scrie Culey.

Ultima versiune este împachetată cu imagini ale unor grupuri tibetane, presupunându-se ca virusul vizează susţinătorii drepturilor omului în Tibet, a declarat Culey.

Pe blogul său, Culey a prezentat mai multe fotografii cu tibetani ce ar putea să fi fost infectate cu Troianul respectiv.

Culey, dând de înţeles că regimul chinez ar putea fi responsabil pentru crearea şi distribuirea noului Troian, a declarat că “rămâne la alegerea cititorului să pună la punct o listă cu persoanele care ar avea un interes în spargerea calculatoarelor organizaţiilor tibetane”.

În mod specific, el arată înspre utilizatorii de Mac-uri care ar trebui să se asigure că iau măsuri suplimentare pentru a-şi securiza calculatoarele deoarece “ameninţarea malware-ului este reală şi nu ar trebui să fie subestimată”.

“Utilizatorii de alte produse anti-virus pentru Mac ar trebui sfătuiţi să verifice cu furnizorii lor dacă sunt protejaţi, deoarece VirusTotal înregistrează în prezent un nivel scăzut de detecţie (2/44)”, a spus el.

Tensiunile dintre tibetanii din China şi forţele de securitate comuniste chineze s-au intensificat în lunile recente datorită intensificării autoincendierilor în rândurile tibetanilor. De la începutul anului 2009, aproximativ 70 de tibetani şi-au dat foc pentru a protesta împotriva conducerii represive chineze.

Ca urmare, regimul chinez a lovit puternic în zonele tibetane, mergând chiar până la tăierea curentului electric şi a telecomunicaţiilor pentru a opri fluxul de informaţii despre autoincendieri şi pentru ca protestele să nu se răspândească în China şi în afara ei.

Autoincendierile ca semn de protest faţă de conducerea chineză au fost criticate de tibetanii exilaţi.

Un raport recent în Daily Telegraph a susţinut că regimul chinez foloseşte ceva numit “Skynet” pentru a suprima tibetanii şi pentru împiedica răspândirea autoincendierilor.

Sistemul Skynet, al cărui nume pare să fie inspirat din binecunoscutul film de ştiinţifico-fantastic Terminatorul, divizează zonele tibetane într-o reţea, permiţând echipelor forţelor de securitate să fie trimise în zonele fierbinţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe