Un nou scandal zguduie Justiţia. Lazăr: E fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei

Tensiuni mari în interiorul Inspecţiei Judiciare din CSM: procurorii au ajuns să se înregistreze între ei, a tras un semnal de alarmă şeful Parchetului General, Augustin Lazăr.
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr (Florin Chirilă / Epoch Times România)

În prezent, se poate remarca un impas al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a atras atenţia joi, înainte de şedinţa CSM, procurorul general Augustin Lazăr, în contextul înregistrărilor apărute în spaţiul public privind presupuse presiuni exercitate în legătură cu controlul efectuat la DNA.

"Am putea spune că, din păcate, e un impas al Inspecţiei Judiciare, care se află într-o situaţie fără precedent şi care trebuie analizată de către Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca să se aprecieze care ar fi măsurile manageriale cele potrivite de ieşire din acest impas. Este fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei", a declarat Augustin Lazăr, citat de Agerpres.

Declaraţia procurorului general vine în contextul în care site-ul "Lumea Justiţiei" şi, ulterior, Antena 3 au prezentat o înregistrare a unei discuţii dintre Mihaela Focică, una dintre inspectoarele care au verificat DNA, şi şeful adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan.

Potrivit înregistrării, Focică i s-a plâns lui Stan de presupuse presiuni exercitate asupra sa în legătură cu redactarea raportului cu privire la controlul efectuat la DNA şi i-a transmis că îi este frică să nu i se născocească un dosar penal şi să îi rămână copilul pe drumuri. Cele două entităţi media susţin că presiunile asupra inspectorului ar fi fost exercitate chiar de şefa DNA, deşi numele acesteia nu este menţionat în clar în discuţia respectivă. Detalii aici.

Procurorul general a anunţat că Mihaela Focică s-a prezentat în audienţă la Parchetul General şi a depus o plângere penală.

"Ieri, doamna Focică s-a prezentat la Parchetul General, a cerut să fie primită în audienţă şi a anunţat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care ar fi supravegheat-o şi care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca fiind şantaj, culegere de date şi comunicarea lor public, după care domnia sa a şi depus plângerea. A fost înregistrat un dosar penal", a declarat Lazăr în plenul CSM.

Potrivit unor surse judiciare, plângerea depusă de Mihaela Focică îl vizează exclusiv pe şeful adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, pe care îl acuză de şantaj.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne