Un nou lac în Antarctica devine o fereastră spre trecut

Antarctica
Antarctica (Alexandra Kobalenko/Getty)

După peste o sută de zboruri deasupra regiunii cunoscute sub numele de Princess Elizabeth Land, zeci de imagini din satelit şi studii preliminare, oamenii de ştiinţă din SUA, China şi Australia au raportat în trei lucrări ştiinţifice diferite, prezenţa unui nou lac, îngropat sub o gheaţă de 800 de metri, în regiunea Antarcticii, şi având aproape 300 de kilometri pătraţi.

Din cauza incapacităţii de a avea acces direct la corpul de apă, experţii speculează că, deşi totul indică faptul că acesta este un lac, ar putea fi, de asemenea, sediment de nămol.

Oricare dintre cele două opţiuni este o fereastră spre trecutul cu bogăţii nepreţuite al planetei şi o oportunitate unică de a explora corpurile de gheaţă din sistemului nostru solar.

În cazul în care este vorba despre un lac, acest lucru ar fi un corp de apă care păstrează aceleaşi condiţii ce au existat cu milioane de ani în urmă. Iar surprizele pot fi mai multe având în vedere că în unele lacuri descoperite sub gheaţa polară, precum Lacul Vostok, au fost descoperite mostre de ADN necunoscute până în prezent.

Dacă ne confruntăm cu un teren mlăştinos, vor jubila experţii în probleme climatice, deoarece aceştia pot investiga fluctuaţiile din această regiune pe parcursul a peste zeci de mii de ani. Indiferent despre ce este vorba, investigaţiile vor începe în această vară.

Cele trei studii diferite sunt următoarele: cel semnat de Alexander B. Michaud şi publicat în Geologie, altul semnat de Tim Hodson şi publicat în Earth and Planetary Science Letters, iar ultimul semnat de Stewart S.R. Jamieson, publicat, de asemenea, în Geologie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură