Un lider PSD ameninţă cu proteste în Piaţa Victoriei

Gabriel Zetea
Gabriel Zetea (Gabriel Zetea/Facebook)

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, pesedistul Gabriel Zetea, ameninţă cu proteste în faţa Guvernului dacă nu primeşte 20 de milioane de lei pentru inundaţii.

"ZERO lei acordaţi pentru inundaţii, în Maramureş, de Guvernul PNL! Din 327 de milioane de lei acordaţi de Guvernul PNL pentru inundaţiile din ultima lună, Maramureşul A FOST ŞTERS de pe hartă cu o alocare de 0 lei, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial. Mă uit cu STUPOARE la anexa hotărârii de Guvern şi, dacă mă raportez doar la Ardeal, văd alocări numai spre anumite judeţe: Arad - 9 milioane de lei, Bihor - 13 milioane de lei, Braşov - 3,5 milioane de lei, Hunedoara - 34 milioane de lei, Sibiu - 5 milioane de lei, Timiş - 2 milioane de lei", a declarat Gabriel Zetea.

Liderul PSD susţine că a cerut, alături de prefectul judeţului, Nicoale-Silviu Ungur, în urma rapoartelor operative din fiecare localitate, suma de peste 20 de milioane de lei pentru Maramureş şi nu a primit nimic, aspect ce demonstrează, în opinia lui, "forţa" PNL Maramureş.

În acest context, Gabriel Zetea cere public:

1. Alocare de urgenţă, în prima şedinţă de Guvern, a banilor necesari refacerii infrastructurii locale afectate de inundaţiile din ultima lună!

2. Demisia secretarilor de stat Ionel Bogdan şi Călin Bota, pentru a nu mai cheltui inutil în Bucureşti, din banii publici, sume exorbitante, atâta timp cât nu sunt capabili să facă nimic pentru Maramureş!

"Lansez un apel către colegii din administraţia locală ca, în cazul în care Guvernul refuză să aloce banii pentru Maramureş, în această săptămână, să organizăm un protest în faţa Palatului Victoria din Bucureşti. Maramureşul NU este bătaia de joc a Bucureştiului!", a conchis Gabriel Zetea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne