Un doctor obstetrician chinez a primit pedeapsa la moarte cu suspendare pentru trafic de bebeluşi

(photos.com)

Un doctor obstetrician chinez a primit pedeapsa cu moarte cu suspendare din partea instanţei chineze după ce aceasta fost găsită vinovată pentru trafic de bebeluşi. Doctoriţa a recunoscut în faţa curţii de judecată că a furat copii din spitalul în care lucra şi îi vindea traficanţilor de carne vie. De obicei, pedeapsa cu moartea cu suspendare se poate transforma după doi ani într-o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.

Zhang Shuxia, doctor obstetrician într-un spital din districtul Fuping, provincia Shaanxi, a reuşit să-i convingă pe părinţi să-şi abandoneze copiii spunându-le că nou născuţii suferă de probleme medicale, precum probleme congenitale, conform postărilor online ale Curţii Intermediare Populare din Shaanxi.

Cazul a expus un întreg lanţ de traficanţi de carne vie ce opera în mai multe provincii din China. Conform curţii de judecată, Zhang Shuxia vindea copii traficanţilor de carne vie iar apoi aceştia erau vânduţi la preţ crescut pe piaţa neagră internă cât şi cuplurilor străine. Din 2009, conform rapoartelor guvernamentale, peste 54.000 astfel de cazuri au fost anchetate, fiind implicaţi atât doctori cât şi oficiali guvernamentali.

Într-un caz din luna Iulie, doctoriţa a primit pentru un băiat nou născut suma de 21.600 de yuan (3.600 $) de la un traficant, copilul fiind vândut mai apoi unui cuplu pentru 59.800 de yuan (9.990$). Din luna noiembrie 2011 până în luna iulie 2013, aceasta a vândut 7 copii unor cupluri din centrul şi estul Chinei. Unul dintre copii vânduţi de doctoriţă a murit în luna aprilie.

Traficul de copii a devenit o mare problemă în ultima perioadă din cauza politicii unui singur copil şi a preferinţelor pentru moştenitorii de sex masculin. Odată cu instaurarea politicii unui singur copil de către Partidul Comunist, numărul avorturilor a urcat până la tragica cifră de 400 de milioane în 20 de ani.

Cazul a scos la iveală şi mai mult corupţia din sistemul medical chinez, sistem tulburat deja de traficul de organe umane recoltate forţat de la prizonierii de conştiinţă - un trafic organizat prin intermediul aparatului de stat. Mai mulţi doctori implicaţi în extragerea pe viu a organelor au recunoscut implicarea în astfel de practici.

Jurnalistul Ethan Gutmann estimează că 65.000 de practicanţi Falun Gong au fost ucişi pentru organele lor pe parcursul anilor 2000-2008, ei fiind selectaţi din rândul celor aproximativ 1,2 milioane de persoane închise în sistemul de muncă forţată din China.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe