Un consilier al lui Putin şi Voronin, la a doua prezenţă ciudată în România înainte de un referendum

(photos.com)

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu poate avea şi alte motivaţii decât cel politic. Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat joi seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, difuzată de postul B1 TV, un act care relevă unele informaţii importante în acest sens. Documentul prezentat are legătură cu prezenţa omului de afaceri rus Alexander Kondyakov în România în iunie-iulie 2012, dar şi înainte de referendumul de demitere a preşedintelui din 2007.

Conform documentului prezentat de Robert Turcescu, Alexander Kondyakov, care era în 2007 director executiv la Novocom - un mare centru de analiză politică din capitala Rusiei care le asigura consultanţă în domeniul informaţiilor guvernului rus şi preşedintelui Putin - a revenit în această perioadă în România, din nou înainte de suspendarea lui Traian Băsescu. Kondyakov a fost şi consilierul ex-preşedintelui moldovean Vladimir Voronin.

Jurnalistul a prezentat la tv actul prin care se cerea aprobarea unei vize pentru România în perioada 25 mai - 25 iunie 2012, pe numele lui Alexander Kondyakov.

Conform actului, prezenţa lui Kondyakov era necesară în România între 25 mai-25 iunie, întrucât este implicat în compania UNIO SA, cu sediul în Satu Mare, un producător important de echipament industrial, cu contracte de furnizare de echipament cu societăţile CNH Petroşani, SNLO Târgu Jiu, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni sau Hidroelectrica.

Kondyakov deţine în prezent centrul de analiză politică Novocom de la Moscova, însă mai are o firmă cu acelaşi profil, New Communications, cu sediul la New York.

În susţinerea faptelor, Robert Turcescu a prezentat şi mai multe declaraţii recente ale unor lideri politici aflaţi în prezent la Putere.

Andrei Marga, ministru de Externe, la data de 7 mai 2012:

"Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa şi de la noi să fie la fel de competenţi", a declarat ministrul de Externe, Andrei Marga.

El şi-a amintit cu nostalgie cum l-a văzut pe preşedintele Rusiei pentru prima oară.

"Am avut amândoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia să fim primii vizitatori la Putin ca premier, acompaniindu-l pe premierul Radu Vasile".

Ministrul Marga a mai spus că "există multe idei preconcepute în Rusia faţă de noi şi invers" şi că "sunt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau în rafturi".

"Doi prorectori conduc lumea: Putin şi Ratzinger. Sunt multe acorduri cu Rusia, ele cam stau în rafturi. Trebuie să facem ca şi populaţia din Rusia să ştie ce e România actuala şi românii să ştie ce este Rusia actuală", a mai spus Marga în mai 2012, despre Putin şi actualul Papă de la Vatican.

Victor Ponta, premier, la data de 9 iulie 2012:

"Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29 iulie. Merkel şi creştin democraţii germani sunt cei care au crezut întodeauna în austeritate, în tăieri. În timp ce restul Europei spune un singur lucru: că suntem în standarde europene. Indiferent ce vor creştinii democraţii germani, românii vor vota pe 29 iulie"; "Ce, suntem colonie (germană - n.r.)?", a spus Victor Ponta.

Crin Antonescu, preşedinte interimar, la data de 13 iulie2012:

„S-a vorbit despre faptul că preşedintele Comisiei Europene i-ar fi spus domnului prim-ministru Ponta să-i spună preşedintelui României că n-are voie să schimbe oamenii din conducerea Parchetului, în fine, o listă, un «to do list» sau «to do not list». Vreau să fie încă o dată foarte limpede, preşedintele nu primeşte ordine şi dispoziţii de la nimeni, cu excepţia Parlamentului în unele cazuri şi cu excepţia poporului român atunci când se pronunţă, la alegeri sau la referendum”, a declarat Crin Antonescu.

Tudor Chiuariu, deputat al Partidului Naţional Liberal, fost ministru al Justiţieï, la data de 18 iulie 2012:

"Raportul acesta politic seamănă cu un document de partid intitulat "Salvaţi-l pe pedelistul Băsescu". Problema domnului Barroso nu e Justiţia din România, ci cum să nu piardă colegul şi subalternul său, domnul Băsescu, postul din care românii vor să-l izgonească", a spus Chiuariu într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USL.

"E trist că magistraţii au ajuns batjocura unor politruci ca Băsescu şi Barroso. Acest raport e o jignire", şi-a continuat discursul deputatul liberal, care s-a declarat convins că "MCV a devenit o armă împotriva poporului român".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii