Ultima găselniţă a Guvernului: Vrea să se împrumute bani de la copii. Oferă bonificaţie plus dobândă

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Florin Chirila/Epoch Times)

Guvernul Dăncilă se pregăteşte să adopte o nouă Ordonanţă de Urgenţă prin care să se înfiinţeze programul guvernamental gROwth, potrivit hotnews.ro.

Prin acest act normativ, Trezoreria Statului va deschide conturi copiilor, iar părinţii vor putea depune bani. Statul va veni cu 600 lei anual, dacă în cont s-au depus într-un an mai mult de 1.200 lei.

De asemenea, se aplică o dobândă de 3% pe an. Suma va putea fi retrasă doar după ce copilul a împlinit 18 ani, ceea ce înseamnă că reprezintă un împrumut acordat statului în condiţiile costurilor din ce în ce mai mari de finanţare atât de pe piaţa internă, cât şi externă.

Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăşi un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a valorii de 100.000 euro, calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent.

Depunerile pot începe din luna decembrie 2018.

Sumele pot fi retrase mai devreme doar în caz de cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces ale acestuia şi în cazul decesului.

Pentru mai multe detalii intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne