UE vrea să adopte noi legi dure împotriva terorismului

Bruxelles-ul va mări numărul de acţiuni ce pot fi pedepsite în baza legislaţiei antitero ca răspuns la atacurile din Paris. Noile legi vor îngreuna accesul persoanelor la armele de foc.
Poliţişti francezi patrulează în staţia de tren Gare du Nord din Paris.
Poliţişti francezi patrulează în staţia de tren Gare du Nord din Paris. (Captură Foto)

Comisia Europeană, organul executiv al Uniunii Europene, a declarat că va înăspri legislaţia blocului european în privinţa antiterorismului cu scopul de a preveni o repetare a atacurilor din Paris.

Noile legi vor fi anunţate la sfârşitul lunii noiembrie şi acestea vor reduce cu mult posibilitatea persoanelor de a avea acces la arme.

Atentatele din 13 noiembrie din capitala pariziană au provocat moartea a 132 de persoane şi rănirea a peste 350.

Pedepse dure

Propunerile UE includ o interdicţie asupra anumitor arme de foc semiautomate, legi mai stricte în privinţa cumpărării de arme pe Internet, reguli comune pentru a marca şi monitoriza armele pe cuprinsul Uniunii Europene şi un schimb de informaţii mai eficient între statele membre UE.

“Criminalii organizaţi care au acces şi comercializează arme de foc în Europa nu pot şi nu vor fi toleraţi”, a declarat miercuri Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Alte acţiuni care vor fi aspru pedepsite pe baza noilor legi includ deplasarea în scopul desfăşurării unui act terorist, facilitarea transportului în acest scop sau participarea la un program de pregătire în vederea desfăşurării unui atac terorist.

Cei care călătoresc în afara Uniunii Europene şi se întorc pentru a participa la omoruri în masă vor fi trataţi ca luptători străini, conform Deutsche Welle.

Extinderea reţelei

Comisia a propus, de asemenea, standarde la nivelul Uniunii Europene în privinţa dezactivării armelor de foc pentru a se asigura că procesul este ireversibil. În prezent, armele de foc dezactivate nu sunt clasificate drept arme ci “bucăţi de metal” care pot fi deplasate liber pe cuprinsul Europei. Multe dintre ele au fost folosite în atacuri, au declarat oficialii UE.

Comisia Europeană organizează o întâlnire pe 3 decembrie, la care vor participa mai mulţi miniştri şi şefi ai companiilor de Internet şi unde se vor discuta modalităţile de blocare a activităţilor teroriste pe Internet.

Monitorizarea călătoriilor aeriene

De asemenea, este plănuită crearea unui sistem la nivelul blocului european pentru stocarea datelor pasagerilor.

Comisia speră ca până la sfârşitul acestui an să se ajungă la un acord cu Parlamentul European şi statele membre UE în privinţa unui aşa numit sistem PNR, de stocare a numelor pasagerilor. Franţa a insistat că listele de pasageri trebuie să includă şi persoanele care folosesc curse aeriene în interiorul UE.

Mişcarea are loc după ce poliţia franceză a declarat că există o legătură între atacurile din Paris şi o celulă militantă din Belgia, care s-ar afla în contact cu grupul Statul Islamic din Siria.

Conform comisarului UE pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, Comisia Europeană urmăreşte de asemenea să introducă măsuri de control mai stricte pentru a reduce modalităţile de finanţare a terorismului.

Comisia Europeană speră că noua legislaţie UE, care ar putea intra în vigoare la începutul anului următor, va duce la adoptarea de noi legi naţionale în cele 28 de state membre ale blocului european.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe