UE va organiza un summit special cu Turcia pe tema crizei refugiaţilor

Oficialii UE au anunţat că vor purta discuţii cu Ankara în privinţa modalităţilor de a ajuta la ameliorarea crizei refugiaţilor. Bruxelles-ul a curtat guvernul din Turcia, în condiţiile în care încearcă să facă faţă unui val fără precedent de migranţi care inundă Europa.
Refugiaţi aşteaptă trenul în gara Beli Manastir, în apropiere de graniţa ungară, nord-estul Croaţiei.
Refugiaţi aşteaptă trenul în gara Beli Manastir, în apropiere de graniţa ungară, nord-estul Croaţiei. (Captură Foto)

Liderii europeni - inclusiv preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cancelarul german Angela Merkel - au declarat că se vor întâlni în Ankara pentru a găsi o soluţie potrivită în vederea gestionării corespunzătoare a crizei actuale a refugiaţilor.

“Suntem încrezători că poate fi creată o relaţie reciprocă benefică ce ne va ajuta să înfruntăm prezenta criză a migrării”, a declarat Tusk, conform agenţiei de ştiri germane DPA.

Merkel a exprimat un optimism similar, insistând că s-a făcut un oarecare progres în vederea stabilirii unui acord cu Ankara, care va ajuta la rezolvarea crizei. Agenţia de ştiri EPD a citat-o afirmând că summitul din Turcia va fi “punctul de început al unui proces îndelungat”.

Summitul, care ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie, a fost anunţat în timpul Summitului UE-Africa desfăşurat joi la Malta. În cadrul acelei întâlniri, şefii guvernelor europene au oferit Africii un fond în valoare de 1,8 miliarde de euro, sperând că această sumă de bani va duce la o ameliorare a crizei europene a refugiaţilor.

Tusk le-a cerut partenerilor africani să colaboreze cu Europa în vederea găsirii unei abordări mai eficiente a provocărilor generate de criza actuală a refugiaţilor. “Nu avem altă opţiune decât să fim parteneri aici”, a declarat el.

Fondul acordat Africii urmăreşte, parţial, să convingă liderii africani să primească înapoi imigranţii economici, susţine Deutsche Welle.

Cerinţele Turciei

UE a curtat Turcia în ultimele câteva luni în speranţa că preşedintele Recep Tayyip Erdogan va prelua o parte din sarcina găzduirii şi întreţinerii imigranţilor. Turcia găzduieşte deja aproximativ 2 milioane de refugiaţi sirieni.

În schimbul asistenţei sale, Ankara a cerut ajutoare în valoare de 3 miliarde de euro din partea UE. Bruxelles-ul a promis deja că va consolida relaţiile cu Turcia şi a declarat că depune eforturi pentru a aduna suma de bani cerută.

În plus, se pare că summitul din Turcia a fost una dintre cerinţele lui Erdogan.

În luna octombrie, Merkel a efectuat o vizită în Ankara, după exploziile în care au fost ucise peste 100 de persoane în capitala turcă. Vizita a fost văzută în mare parte ca un efort din partea cancelarului german de a îmbunătăţi relaţiile cu Erdogan, în special în condiţiile intensificării crizei refugiaţilor şi a luptelor continue din Orientul Mijlociu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe