UE “pregătită să amelioreze” propunerea pentru Brexit

Uniunea Europeană a susţinut că este pregătită să abordeze temerile cheie ale britanicilor privind Irlanda de Nord. Între timp, premierul britanic a declarat într-o publicaţie germană că ambele părţi sunt aproape de un acord adecvat privind Brexitul.
Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit
Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit (John Thys/AFP/Getty Images)

UE este “pregătită să amelioreze” propunerea privind modul de gestionare a graniţei dintre Republica Irlanda, membră UE, şi Irlanda de Nord. Comentariile de marţi ale negociatorului şef al blocului au avut loc înaintea unui summit neoficial de două zile în Austria, care se va concentra pe Brexit şi problema imigraţiei.

Cu aproximativ 6 luni înainte de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cele două tabere au încă neînţelegeri cu privire la graniţa irlandeză şi la natura unei relaţii viitoare, în special cu comerţul, precizează Deutsche Welle.

Ambele părţi doresc să evite o graniţă “hard” între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, care va ieşi din UE pe baza Brexitului.

Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, a afirmat că blocul european este pregătit să îmbunătăţească oferta privind aşa-numitul plan backstop, un fel de “poliţă de asigurare”, în absenţa unui acord privind graniţa irlandeză, înainte ca Marea Britanie să iasă din UE în 29 martie 2019.

“Propunerea noastră pentru backstop cu privire la Irlanda şi Irlanda de Nord a fost pe masa negocierilor încă din luna februarie. Suntem pregătiţi să ameliorăm această propunere”, a precizat Barnier.

Acesta a adăugat că va clarifica următorul aspect: care dintre bunurile care sosesc în Irlanda de Nord din restul Marii Britanii vor trebui să fie verificate şi unde, când şi cine vor putea efectua aceste controale. Putem de asemenea să clarificăm faptul că majoritatea controalelor pot avea loc la distanţă de graniţă, la sediul companiilor sau în piaţă”.

Premierul britanic Theresa May a respins planul precedent, susţinând că va separa Irlanda de Nord de Marea Britanie.

“Niciuna dintre tabere nu poate cere inacceptabilul din partea celeilalte, precum o graniţă vamală externă între diferite regiuni ale Regatului Unit, lucru pe care nicio altă ţară nu l-ar accepta dacă s-ar afla în aceeaşi situaţie”, a scris May în ediţia de miercuri a publicaţiei Die Welt

May a făcut apel la “bunăvoinţă şi determinare” din partea ambelor părţi pentru a evita un Brexit dificil (“hard”), care ar putea dezlănţui probleme economice în UE şi Marea Britanie.

“Suntem aproape de o ieşire ordonată care este o bază fundamentală pentru construirea unui parteneriat viitor strâns. Pentru a ajunge la o concluzie pozitivă, aşa cum Marea Britanie şi-a dezvoltat poziţia, şi UE va trebui să facă acelaşi lucru”, a scris premierul.

De asemenea, May a afirmat că ar trebui să existe o “mişcare nestânjenită a bunurilor” între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Se preconizează că May va încerca să îi convingă pe liderii UE în legătură cu aşa-numitul său plan “Chequers” (privind Brexitul) la summitul din Austria, care are loc miercuri şi joi.

Summitul are loc într-un moment în care se fac presiuni asupra Theresei May de către o parte din conservatorii pro-Brexit pentru planul său.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat marţi: “Limitarea daunelor provocate de Brexit este în interesul nostru comun. Din păcate, un scenariu în care nu va fi încheiat un acord este în continuare destul de posibil. Dar dacă vom acţiona responsabil, putem evita o catastrofă”.

Ambele părţi speră să încheie un acordul final privind Brexitul până în luna noiembrie pentru a avea suficient timp ca acesta să fie adoptat de parlamentele din Marea Britanie şi UE.

Alte probleme care vor trebui să fie soluţionate includ relaţia comercială viitoare şi o declaraţie politică comună privind relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe