UE ar dori să încuie conturile bancare în cazul unor viitoare situaţii de panică bancară

UE ia în considerare măsuri care vor permite blocarea temporară a retragerii de bani din conturi, pentru a preveni situaţii de panică bancară, a dezvăluit un document UE analizat de Reuters.
(Getty Images)

Mişcarea urmăreşte să ajute la salvarea instituţiilor de creditare care sunt considerate ca eşuând sau probabile să eşueze, dar criticii susţin că această măsură ar putea afecta încrederea [în creditori] şi ar putea chiar să accelereze retragerile [de numerar] la primele zvonuri că o bancă ar avea probleme.

Propunerea, asupra căreia s-a lucrat de la începutul anului, a fost anunţată la mai puţin de două luni după ce un val de retrageri masive din depozitele Banco Popular a contribuit la prăbuşirea creditorului spaniol.

De asemenea, propunerea are loc în mijlocul unor neînţelegeri în rândul statelor UE cu privire la modul în care ar trebui abordate băncile cu probleme, la aproximativ un deceniu după o criză financiară care a impus Băncii Centrale Europene să printeze miliarde de euro pentru a plasa sistemul financiar european în terapie intensivă prelungită.

A acorda supervizorilor puterea de a bloca conturile bancare la băncile cu probleme este “o opţiune fezabilă”, a susţinut un raport pregătit de preşedinţia estoniană a Uniunii Europene. Documentul recunoaşte totuşi că statele membre sunt divizate asupra soluţiei respective.

Ţările UE care permit deja un moratoriu asupra plăţilor bancare în timpul procedurilor de faliment la nivel naţional, precum Germania, susţin măsura, au declarat unii oficiali UE.

Pentru a acoperi nevoile financiare imediate ale deponenţilor, raportul estonian, datat din 10 iulie, a recomandat introducerea unui mecanism care ar putea permite deponenţilor să retragă “cel puţin o cantitate limitată de fonduri”.

Măsura, un veritabil instrument de control al capitalului în situaţii de urgenţă, este considerată unilaterală deoarece încearcă să protejeze băncile în defavoarea populaţiei.

De la crahul sistemului financiar american din 2008, apărut imediat după prăbuşirea concernului Lehman Brothers, colaborarea dintre guverne şi instituţiile bancare a devenit mai strânsă ca niciodată, existând numeroase cazuri în care băncile - corporaţii private - au fost susţinute, la ordinul guvernelor, din banii contribuabililor. Populaţia a devenit astfel obligată să finanţeze practici financiare lipsite de scrupule - dacă nu chiar la limita imoralităţii - precum şi excesele politicilor bancherilor.

Propunerea estoniană a fost discutată de delegaţii UE în 13 iulie, dar nu a fost luată nicio decizie, conform unui oficial al blocului. Discuţiile vor continua în septembrie şi este nevoie de aprobarea parlamentarilor UE pentru orice decizie finală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie