Udrea a intrat oficial în cursa pentru Cotroceni (Video)

Elena Udrea
Elena Udrea (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Materialul video poate fi urmărit pe pagina originală a articolului Epoch Times România.

UPDATE - Preşedintele PMP Elena Udrea este în mod oficial candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din noiembrie, au decis marţi reprezentanţii PMP reuniţi în cadrul Colegiului Naţional al partidului.

O singură persoană a votat împotriva candidaturii lui Udrea, respectiv europarlamentarul Cristian Preda, potrivit Mediafax.

"Am propus demiterea Elenei Udrea din funcţia de preşedinte al PMP, pentru discreditarea candidaturii lui Diaconescu. Colegii din CEN au votat împotrivă şi au propus desemnarea ei ca prezidenţiabil al PMP. Am fost, din nou, singurul care s-a opus", a declarat Cristian Preda.

Elena Udrea a precizat, la finalul şedinţei, că este singura care îl poate bate pe Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni, adăugând că îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să o susţină în această competiţie. Liderul PMP a anunţat că Eugen Tomac va fi şeful campaniei sale prezidenţiale şi că, de miercuri, se va iniţia din nou strângerea de semnături.

"Orice cetăţean poate semna pentru mai mulţi candidaţi. A rămas astăzi că vom purta o discuţie cu preşedintele României, este cel căruia noi dorim să-i convingem electoratul să vină să voteze alături de noi. Noi suntem cei care afirmăm şi ne comportăm ca atare că dorim să ducem mai departe reformele începute de Traian Băsescu. Evident că vom vorbi cu preşedintele şi evident că îi voi cere să mă susţină în această competiţie grea, cea mai grea competiţie pe care o poate avea un om politic", a afirmat Elena Udrea.

***

PMP îşi propune să dea viitorul preşedinte al României, a declarat marţi, Elena Udrea, la şedinţa Colegiului Naţional al partidului, adăugând că PMP îşi mai propune să fie prima formaţiune care începe campania electorală.

La începutul şedinţei Udrea a mai informat că PMP îşi decide candidatul pentru prezidenţiale prin vot, şi că ,"indiferent cum ar fi evoluat situaţia", trebuia să se ajungă la acest vot, potrivit statutului.

"Candidatul PMP este votat de Colegiul Naţional, vom discuta cu toţi cei care reprezintă partidul în teritoriu situaţia de până acum, atingerea obiectivelor pe etape şi capacitatea partidului de a se mobiliza astfel încât PMP să aibă candidat în turul doi şi să-l învingă pe Victor Ponta. Avem toate argumentele să ne propunem să dăm şi viitorul preşedinte al României", le-a spus Udrea celor prezenţi.

De altfel, membrii colegiului au primit o mapă a şedinţei în care se află o foaie inscripţionată cu "lista susţinătorilor pentru alegerea preşedintelui României, candidat Elena Gabriela Udrea", relatează Mediafax.

Lucrările Colegiului Naţional al PMP continuă, presa neavând acces la dezbateri.

Schimbarea candidatului PMP a devenit o realitate după ce candidatura lui Cristian Diaconescu a fost contestată de unii lideri din teritoriu, care au cerut înlocuirea acestuia cu Elena Udrea, pe motiv că aceasta ar fi mai populară. La rândul ei, Udrea s-a declarat gata să preia ştafeta şi să se aşeze pe fotoliul de la Cotroceni, în timp ce Diaconescu a decis să iasă din PMP şi să candideze ca independent pentru a-şi respecta „angajamentul faţă de ţară”.