UDMR nu participă la votul pe moţiunea de cenzură

Parlamentarii UDMR nu vor pune umărul la dărâmarea guvernului Grindeanu. După ce negocierile cu Dragnea au eşuat, Hunor şi colegii săi au ajuns la concluzia că principiul care trebuie respectat este să nu se amestece în treburile unui partid.
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Epoch Times România)

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a confirmat marţi, după şedinţa conducerii UDMR, că parlamentarii formaţiunii sale nu vor lua parte la votul pe moţiunea de cenzură.

"În unanimitate, colegii mei au decis să nu participăm la votarea moţiunii de cenzură. Nu vom fi în sală", a declarat Hunor, citat de Hotnews.

În contextul eşuării negocierilor purtate cu liderii PSD în ceea ce priveşte adoptarea unor proiecte de lege dragi formaţiunii (printre care declararea ca zi naţională a datei când Dieta de la Pesta a votat alipirea Transilvaniei la Ungaria), Kelemen Hunor a acuzat "naţionaliştii de serviciu" care s-ar fi activat după pornirea discuţiilor de ieri cu PSD.

De asemenea, liderul UDMR a mai anunţat că protocolul de colaborare mai vechi cu PSD a rămas în vigoare, el urmând să fie analizat la finalul acestei sesiuni parlamentare.

UDMR nu se poziţionează în nicio tabără, nu votează nici cu Grindeanu, nici cu Dragnea, nici împotriva lui Grindeanu, nici împotriva lui Dragnea. Nu ne-a convins nici o tabără fiindcă nu ne aşezăm nici pe partea unuia, nici pe partea celuilalt. N-am avut negocieri cu nimeni. Am avut discuţii. E o diferenţă uriaşă", a mai adăugat Kelemen Hunor, precizând că "principiul e că nu ne amestecăm în treburile unui partid", a spus Hunor.

Totodată, preşedintele UDMR l-a mai acuzat pe Băsescu că face declaraţii iresponsabile, în condiţiile în care "a cerşit de două ori voturile maghiarilor."