Ucraina a lansat o campanie „anti-teroristă”

Militanşi pro-ruşi în clădirea administraţiei Doneţk-Oblast au creat Republica Populară Doneţk
Militanşi pro-ruşi în clădirea administraţiei Doneţk-Oblast au creat Republica Populară Doneţk (Alexander KHUDOTEPLY/AFP/Getty Images)

Guvernul de la Kiev a început, marţi, o campanie „anti-teroristă” în oraşul estic Harkov, arestând 70 de „separatişti” care au contribuit la capturarea sediului administrativ local, conform ministrului de Interne, Arsen Avakov, a notat Reuters.

„O operaţiuni anti-teroristă a fost lansată. Centrul oraşului este blocat de-a lungul staţiilor de metrou. Nu vă temeţi. Odată ce terminăm, îl vom deschide din nou”, a declarat Avakov.

Sediul guvernamental din Harkov a fost ocupat pentru o scurtă perioadă de timp, duminică spre luni, şi a fost ulterior eliberat de către forţele de ordine.

Cele 70 de persoane reţinute sunt suspectate de „activitate ilegală legată de separatism, instigarea la dezordine publică, vătămări corporale” cât şi de alte încălcări ale legii, conform ministerului de Interne.

„Îndemnăm la încetarea imediată a oricăror pregătiri militare, care riscă să declanşeze un război civil", a afirmat, marţi, ministerul rus de Externe.

În celelalte oraşe estice ale Ucrainei aflate sub controlul separatiştilor, Doneţk şi Luhansk, situaţia se arată mult mai tensionată decât în Harkov.

Forţele pro-Rusia din Luhansk au jefuit depozitul de arme al Serviciilor de Securitate ucrainene (SBU) locale şi aşteaptă, înarmate în spatele baricadelor, intervenţia de eliberare a clădirilor autorităţilor.

În Doneţk, forţele pro-Rusia, estimate la aproximativ 2.000 de persoane, au baricadat sediul guvernamental iar, luni, aceştia au proclamat independenţa regiunii cerându-i preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită un „contingent de pace”.