Tusk cere închiderea definitivă a rutei balcanice folosite de refugiaţi

Liderii europeni s-au întâlnit în Viena pentru a găsi o soluţie comună la valul de refugiaţi ce vor să pătrundă pe continent. Preşedintele Consiliului European a cerut reinstaurarea controlului la graniţele externe ale UE.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. (Captură Foto)

Într-o declaraţie susţinută înaintea unui summit privind chestiunea imigraţiei în Viena, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut sâmbătă reasigurări ca ruta balcanică folosită de aproximativ un milion de imigranţi în 2015 pentru a ajunge în ţările UE mai bogate să fie închisă definitiv.

“Din primele zile ale izbucnirii crizei imigraţiei nu am avut niciun dubiu că principala cheie la soluţionarea ei este reinstaurarea controlului efectiv asupra graniţelor externe ale UE”, a precizat Tusk.

“În mod evident, o precondiţie esenţială pentru atingerea acestui obiectiv este cooperarea strânsă cu partenerii noştri din Balcani şi cu Turcia. (Dar) trebuie să confirmăm – politic şi în practică – faptul că ruta din vestul Balcanilor folosită de imigranţii ilegali va fi închisă pentru totdeauna”.

Cancelarul austriac Christian Kern, care găzduieşte discuţiile, a susţinut că UE trebuie să “accelereze” procesul de soluţionare a celei mai grave crize a imigraţiei din Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Kern a făcut apel la o îmbunătăţire semnificativă a securităţii graniţelor externe ale blocului, precum şi la implementarea unui aşa numit “Plan Marshall” pentru Africa, care va include furnizarea de resurse suplimentare refugiaţilor localizaţi la sud de Mediterană.

“În acest moment există o gamă de măsuri individuale, dar nicioo linie europeană comună”, a adăugat Kern pentru ziarul austriac Kleine Zeitung.

Schimbarea rutei

Cancelarul german Angela Merkel, cunoscută pentru politica “uşilor deschise” pentru imigranţii care fug din zonele de conflict, a participat la discuţiile din Viena, împreună cu premierul ungar Viktor Orban, care a fost un critic vocal al politicii lui Merkel privind imigraţia.

În timp ce Germania încă trebuie să proceseze un milion de solicitări pentru azil în 2016, numărul imigranţilor care au trecut prin ruta balcanică s-a redus semnificativ după ce Austria a făcut presiuni asupra ţărilor din zonă ca să îşi închidă frontierele în faţa refugiaţilor.

Dar închiderea rutei a dus la schimbarea acesteia din Marea Egee către centrul Mediteranei, Italia primind peste 110.000 de imigranţi în 2016, mulţi sosind prin Libia. Aproximativ 3.000 de persoane au murit încercând să ajungă în Europa.

În Viena, comisarul european pentru imigraţie Dimitris Avramopoulos a cerut ca orice soluţie la valul imigraţiei din UE să aibă la bază “umanitate şi demnitate”.

“Solidaritatea nu este à la carte”, a declarat el, criticând statele UE pentru că nu au implementat o politică comună privind imigraţia.

La întâlnirea din Viena participă lideri din Romnia, Albania, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Serbia şi Slovenia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe