Turul muzeelor online: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg [video]

Ermitaj - o destinaţie pentru iubitorii de artă şi cultură
Muzeul Ermitaj (Rusia) vazut din Piaţa mare
Muzeul Ermitaj (Rusia) vazut din Piaţa mare (Wikipedia.com)

Unele persoane cotează Ermitajul ca fiind "al doilea mare muzeu din lume", iar alţii, pentru faptul că are lucrările expuse în cinci clădiri, îl denumesc "una dintre cele mai mari galerii" ale lumii, cu peste 3 milioane de piese, inclusiv antichităţi romane şi greceşti, picturi şi sculpturi din vestul Europei, artă estică, piese arheologice, artă rusească, bijuterii sau arme, care au fost colecţii ale ţarilor. Originea sa datează din 1917 şi cuprinde 5 clădiri pe malurile râului Neva (Palatul de Iarnă, Teatrul Ermitaj, Schitul Mic, Schitul Vechi şi Noul Schit), formând un frumos ansamblu arhitectural. Palatul de Iarnă, care a fost reşedinţa oficială a ţarilor din aceea vreme, devine parte din marele muzeu în 1922.

În fiecare an, peste 4,2 milioane de vizitatori vin să admire magnifica colecţie, ce nu poate fi vizitată într-o zi. Experţii spun că, dacă cineva ar petrece un minut privind fiecare dintre exponate, ar fi nevoie de 11 ani să le vadă pe toate, petrecând 8 ore pe zi. În plus, turul tuturor camerelor muzeului ar parcurge o distanţă de 24 de kilometri.

Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg)
Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg) (Youtube.com)

Împărăteasa Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare) a fost cea care a conceput întregul set de clădiri ce constituie acum muzeul. Ea a fost o prinţesă germană ce se numea Sofia Augusta Frederika (născută la 02.05.1729 ), iar odată ajunsă în Rusia şi-a schimbat numele în Ecaterina. Iubea puterea, era o bună strategă, a cucerit conspiraţii, a câştigat războaie, a cucerit teritorii, a cucerit bărbaţi, a fondat şcoli şi universităţi, fiind împărăteasa Rusiei timp de 34 de ani, după asasinarea soţului ei, ţarul Petru al III-lea.

Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg)
Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg) (Youtube.com)

A început cu o colecţie privată, având pasiunea de a cumpăra obiecte de artă şi decoraţiuni. Diplomaţii ruşi din Europa au achiziţionat obiecte de artă, bijuterii, cărţi, documente pentru a le aduce la Palatul de Iarnă. Numai sala de mese avea 92 de tablouri. Într-o scrisoare trimisă de Ecaterina lui Friedrich Melchior, Baron vom Grimm, ea menţionează că pe lângă opere din renaşterea italiană precum Raphael Sanzio, colecţia ei a inclus 38.000 de cărţi, peste 10.000 de sculpturi şi mai mult de 10.000 de desene şi gravuri. Ulterior, ea a continuat să facă achiziţii de opere de artă.

Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg)
Ermitaj - Palatul de iarnă (Sankt Petersburg) (Youtube.com)

Merită menţionat şi ţarul Alexandru I al Rusiei, care intrând în Paris în 1815 cu trupele sale, a făcut una dintre cele mai mari achiziţii pentru colecţia Muzeului Ermitaj: colecţia privată a Împărătesei Josephine, ce conţinea tablouri şi sculpturi. Lista poate continua.

Ermitaj este o destinaţie pentru iubitorii de artă şi cultură https://pano.hermitagemuseum.org/3d/html/pwoaen/main/#node317

Diversitatea muzeelor este foarte mare şi vom găsi întotdeauna unul care ne va interesa. Aceste plimbări virtuale prin sălile muzeelor, nu vă vor oferi aceleaşi senzaţii ca şi când v-aţi afla în faţa unor tablouri ca: Las Meninas de Velazquez sau Venus de Milo de la Luvru. Însă vedem şi partea bună, deoarece sunt excursii care se pot face confortabil de acasă, sunt foarte atrăgătoare şi oferă multe informaţii. În Europa găsim toate curentele artistice cunoscute umanităţii, reprezentând o uimitoare bogăţie culturală, pe care toate muzeele au datoria să le conserve pentru a le putea transmite viitoarelor generaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură