Turcan: Tăriceanu a ajuns o ruşine. Intră pentru Dragnea până-n gât în mocirlă, cu papion şi surâs aristocratic

PNL îi va cere demisia lui Călin Popescu-Tăriceanu dacă va contesta la Curtea Constituţională ancheta în dosarul Belina din calitatea sa de preşedinte al Senatului, a anunţat fosta şefă PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan
Raluca Turcan (Florin Chirila/Epoch Times)

Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns instrumentul care execută acţiunile murdare ale lui Liviu Dragnea, care nici în PSD nu găseşte asemenea executanţi, deşi are o pepinieră întreagă la dispoziţie, a acuzat joi, pe pagina sa de socializare, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

"Avea nevoie şeful PSD ca de aer de contestarea la Curtea Constituţională a cazului Belina ca să îngroape definitiv ancheta penală? Cei din Guvern, care ar fi putut să-i întindă o mână, s-au făcut că plouă. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, l-a pasat pe Dragnea cu viclenia temporizatoare care-i scoate din minţi pe pesediştii radicali. Premierul Mihai Tudose l-a refuzat făcându-se că nu pricepe. Atitudinea celor doi arată că demersul contestării la CCR este cusut rău cu aţă albă şi n-au vrut să se compromită. Nu-i nimic, s-a executat Tăriceanu care va intra, pentru Dragnea, până-n gât în mocirla politică, cu papion şi surâs aristocratic", a declarat Turcan.

Fosta şefă PNL a opinat că, dacă Tăriceanu va contesta la CCR ancheta în cazul Belina în calitatea sa de preşedinte al Senatului, îşi va bate joc de imaginea şi credibilitatea acestui for pe care nu are niciun drept să-l târască în asemenea demersuri scandaloase.

"PNL îi va cere demisia. Nu mai are nicio legitimitate să conducă Senatul României. O spun cu mare regret: acest domn a ajuns o ruşine a politicii româneşti. Ce-a mai rămas din liberalismul de care face atâta paradă? Libertatea de a-l servi pe Liviu Dragnea când cei din PSD nu mai răspund la apel", a conchis Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne