Turcan cere demisia ministrului Educaţiei: "Pavel Năstase a minţit cu bună ştiinţă!"

Liderul PNL, Raluca Turcan, îl acuză pe Năstase că a minţit în privinţa modului în care a autorizat repunerea în posturi fără concurs a directorilor de şcoli, maniera în care acesta a procedat intrând sub incidenţa legii penale.
Raluca Turcan(Presedinte PNL),
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Pavel Năstase trebuie să demisioneze de îndată din funcţia de ministru al Educaţiei, cere liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, după ce Gândul a publicat un răspuns oficial al Monitorului Oficial din care reiese că ordinul ministrului care permitea repunerea în posturi a directorilor de şcoli care nu au promovat concursul sau nu au participat la el a ajuns la MO luni, când a şi fost publicat, şi nu vineri aşa cum au declarat anterior atât ministrul Năstase, cât şi secretarul de stat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a minţit cu bună ştiinţă în privinţa directorilor de şcoli pe care îi doreşte numiţi fără concurs şi a încălcat legea antedatând Ordinul de Ministru emis în acest scop.

Astăzi s-a dovedit faptul că circulara emisă în atenţia inspectoratelor şcolare nu s-a bazat pe niciun Ordin de Ministru, întrucât respectivul document era inexistent la acel moment. Ordinul menţionat a survenit ulterior, cu scopul de a acoperi o ilegalitate pe care PNL a reclamat-o din primul moment", scrie pe Facebook Turcan.

Liderul PNL mai adaugă că precizările făcute de reprezentanţii Monitorului Oficial relevă tocmai faptul că ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017, transmiţându-l spre publicare în cursul zilei de luni, 9 ianuarie 2017, şi nu vineri, 6 ianuarie a.c., aşa cum a susţinut iniţial Pavel Năstase.

"Acestea sunt fapte care intră sub incidenţa legii penale şi care impun demisia imediată a actualului ministru al Educaţiei, deoarece domnia sa a acţionat prin încălcarea legii cu scopul de a muşamaliza o altă ilegalitate", concluzionează Turcan.

Reamintim că vineri, 6 ianuarie, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a semnat, alături de secretarul de stat Liviu Pop, o notă în care dă mână liberă inspectoratelor să îi repună în posturi pe directorii şi directorii adjuncţi de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu s-au prezentat la testare. Nota a fost semnată exact în ziua când expira termenul pentru numirile pentru posturile neocupate din învăţământ.

Conform metodologiei adoptate de predecesorul lui Năstase, Mircea Dumitru, cel ce a încercat să depolitizeze învăţământul, repunerea în funcţii a persoanelor care până la data organizării concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct şi nu au participat la concurs sau au fost respinse era însă interzisă. Nota semnată de Năstase prevedea tocmai o derogare de la această prevedere.

Derogarea - excepţia, cu alte cuvinte - a fost însă apoi transformată în regulă "şi orice idee de competiţie, competenţe, meritocraţie, valoare este manipulată brutal. Derogarea de la regulă, permisă doar în cazuri excepţionale, bine întemeiate şi oferită nominal, a ajuns text de metodologie", remarca Mircea Dumitru.