Turcan: "Beneficiem" de o nouă mizerie pusă în ventilator de către inculpaţi, fugari şi cercetaţi penal

Avem de-a face cu o nouă ofensivă, mai puternică, profesionist coordonată pentru discreditarea a două instituţii de bază ale statului român - justiţia şi serviciile secrete, susţine liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, în contextul scandalul din spaţiul public care vizează aşa-zisul "Stat Paralel".
Raluca Turcan
Raluca Turcan (Florin Chirila/Epoch Times)

PSD lansează atac după atac la orice instituţie care nu este încă sub controlul politic al lui Liviu Dragnea, a acuzat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

"În spaţiul public beneficiem de o nouă mizerie pusă în ventilator de către inculpaţi, fugari şi cercetaţi penal pentru corupţie. Scopul urmărit de aceştia este ca toată mizeria să se împrăştie cu viteză şi să fie murdărite persoane, dar, mai ales, să fie discreditate instituţii. Ceea ce se întâmplă zilele acestea, nu este altceva decât o nouă ofensivă, mai puternică, profesionist coordonată pentru discreditarea a două instituţii de bază ale statului român: justiţia şi serviciile secrete. Ceea ce ni se prezintă zi de zi, în telenovele şi seriale fără număr, nu este altceva decât o luptă între găşti, între bande, între inculpaţi care sunt foarte uniţi. Ce-i uneşte în luptă? Schilodirea instituţiilor. A fost cineva naiv să creadă că se vor potoli din a-şi îndeplini singurul lor scop pentru care au venit la guvernare şi i-au înşelat pe români?", a declarat Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL a făcut apel la „toţi oamenii de bună credinţă, care s-au săturat ca această ţară să fie furată, să fie capturată şi "defăimată" trebuie ne unim forţele şi să găsim resorturile pentru a da la o parte mizeria şi pentru a proteja instituţiile statului român”.

"În toată această perioadă, PSD lansează atac după atac la orice instituţie care nu este încă sub controlul politic al lui Liviu Dragnea! Strategia este simplă: discreditarea, politizarea şi apoi controlul! Pe lângă presiunile mediatice foarte puternice, buldozerul majorităţii parlamentare merge mai departe! Legile justiţiei au reintrat în focul facerii, iar Dragnea a dat temă parlamentarilor majorităţii ca acestea să fie gata, pe placul lui, până cel târziu la vară! Nu o să le permitem să ducă justiţia sub bocancul cex-ului PSD! I-am întors de 3 ori din drum, contestându-le cele 3 legi la CCR şi având câştig de cauză. Nu-i vom lăsa nici de data aceasta", a precizat Raluca Turcan.

Mai mult, fosta şefă PNL susţine că Dragnea pregăteşte lovitura de graţie pentru buzunarele românilor şi pentru primari! Românii vor fi obligaţi să plătească impozite locale şi de şase ori mai mari.

"În prezent, autorităţile locale stabilesc impozitele locale pentru persoane fizice şi juridice, prin decizie locală, în marje de 0,08% şi 0,2% pentru locuinţe şi între 0,2% şi 1,3% pentru clădiri nerezidenţiale. Toate primăriile au optat, până acum, să impună impozite minime pentru populaţie. Prin noul Cod al finanţelor publice locale, Tăriceanu şi Dragnea vor obliga autorităţile locale să ducă impozitele locale la maximum! Adică cetăţeanul să plătească impozite de 6 ori mai mari! Este dovada supremă a bătăii de joc faţă de autorităţile locale şi faţă de cetăţeni. Vă aduc aminte că noi, PNL, avem un proiect prin care propunem ca deficitul de finanţare al administraţiilor locale să se facă prin alocarea a 100% din impozitul pe venit către administraţiile locale. În data de 22 februarie 2018, doamna PM Dăncilă promitea că va susţine ca 100% din impozitul pe venit să rămână la nivel local, iar o zi mai târziu, în 23 februarie 2018, doamna PM Dăncilă semna punctul de vedere al Guvernului nr. 539/23.02.2018 prin care a dat aviz negativ proiectului PNL!", a punctat Raluca Turcan.

Potrivit liderului deputaţilor PNL, PSD una promite, alta face.

"Dragnea transferă eşecul guvernării pe umerii autorităţilor locale! După ce le-a promis primarilor o finanţare adecvată, în anul 2018 le-a confiscat excedentele, le-a diminuat resursele din impozitul pe venit şi îi trimite, acum, să bată la porţile cetăţenilor şi să le ceară impozite de 6 ori mai mari! Fumul pe care îl întreţine mediatic PSD are un scop clar! Să nu se vadă nimic din ceea ce se întâmplă în economie şi societate. Agenda publică este ocupată cu filme despre inculpaţi şi fugari, în vreme ce Guvernul loveşte în mediul de afaceri şi în salariile oamenilor", a afirmat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne