Tudose, reacţie după ce Andronescu i-a cerut demisia lui Dragnea: E nevoie de o discuţie în partid

Fostul premier Mihai Tudose, unul dintre rivalii lui Liviu Dragnea, a reacţionat după scrisoarea deschisă adresată de colega sa Ecaterina Andronescu, în care solicită un Guvern mai performant şi demisia liderului PSD.
Mihai Tudose
Mihai Tudose (Epoch Times România)

Este nevoie de o discuţie "civilizată" în conducerea PSD despre problemele ridicate de senatorii Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău în scrisorile adresate partidului, a declarat joi, pentru Mediafax, fostul prim-ministru Mihai Tudose.

"Eu cred că este nevoie de o discuţie în partid şi nu numai pe temele supuse atenţiei de dna Andronescu. A fost şi scrisoarea dlui Bădălău din ianuarie, da? Şi aceea a rămas, cumva, nediscutată. Poate greşea, dar hai să vorbim înăuntru şi cu un ton civilizat, cu argumente pro sau contra, nimeni nu deţine adevărul absolut", a declarat Tudose.

Fostul premier a criticat şi reacţia dură a unor lideri PSD din teritoriu la adresa Ecaterinei Andronescu.

"Nu înţeleg cum se pot exprima public unii colegi de-ai mei înfierând exprimarea publică. Păi nu vi se pare că ceva e cam nonsens aici? Mai multe scrisori care înfierează public luarea de poziţii în public? Haideţi să ne păstrăm pentru discuţiile din partid. Plus tonul folosit. Putem să fim sau să nu fim de acord cu opinia cuiva, dar dna Andronescu nu a folosit un ton jignitor la adresa nimănui, e opinia domniei sale", a precizat Tudose.

Reamintim că fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, unul dintre liderii PSD cu greutate, i-a solicitat marţi, în cadrul unei scrisori deschise, demisia preşedintelui PSD Liviu Dragnea din fruntea partidului.

"Pentru binele României şi pentru binele PSD-ului, preşedintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate şi să facă un act de mare curaj şi demnitate politică şi să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le ştim cu toţii şi nu le voi expune acum", a afirmat Ecaterina Andronescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne