Tudose: În nici un caz ea viceprimar. Dacă o pui pe o insulă pustie, în două zile se ceartă cu pomu'

(infobraila.ro)

Fostul premierul PSD Mihai Tudose a discutat, într-un dialog cu jurnalistul Cătălin Iordache publicat de infobraila.ro, despre alegerile locale din Brăila, fieful său.

Discuţia o vizează pe Simona Drăghincescu, în prezent subprefect al Judeţului Brăila care are delegată interimar funcţia de prefect. Este o apropiată a lui Mihai Tudose, unde a activat ca director la firma acestuia de consultanţă AKMA Consulting.

Jurnalistul i-a spus lui Tudose, că, într-o discuţie cu Simona Drăghincescu, aceasta l-ar fi întrebat dacă crede că PSD i-ar susţine candidatura pentru funcţia de viceprimar în cazul în care ar veni cu cinci consilieri.

"Nu are cum să facă cinci consilieri. Şi nu, nu şi nu", i-a replicat Tudose.

"În nici un caz, nu ea, nu viceprimar. Nu, în nici un caz. E prea conflictuală. O să ajungă în Consiliu… dacă va ajunge… Nu, nu cu ea! Ştii foarte bine, e prietena noastră… Dacă o pui pe o insulă pustie, în două zile se ceartă cu pomu'. Dacă are un pom pe insulă îi smulge frunzele, îi dă foc, mă rog... Nu se poate, nu e linişte", a adăugat fostul prim-ministru PSD.

Simona Drăghincescu are pregătire economică şi juridică şi, timp de şase ani, a lucrat ca director al Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila. În ultimul deceniu a ocupat funcţii de consilier local municipal şi consilier judeţean.