Tudose: Deficitul bugetar este de sub 3%

Premierul român Mihai Tudose
Premierul român Mihai Tudose (Getty Images)

Prim-ministrul Mihai Tudose susţine că deficitul bugetar pe anul 2017 este de sub 3% şi nicidecum peste 4%.

"Deficitul pe anul acesta este sub 3, şi la anul tot sub 3. Îmi permiteţi să comentez ce ştiu eu, nu ce ştiţi dumneavoastră. Este sub 3 — 2,97 pe 2017, şi tot aşa pe 2018 este bugetul prognozat", a declarat Tudose, citat de Agerpres.

Întrebat dacă este nemulţumit de ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, premierul a negat.

"Nu, nu este adevărat, ci dimpotrivă. Nu intenţionăm (să îl schimbe din funcţie - n.r.). Guvernamental nu, politic nu", a precizat Tudose.

La rândul său, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că Ionuţ Mişa este un ministru bun.

"Am înţeles că am avut o întâlnire de taină luni seara. Am avut o zi întreagă, vreo 18 ore de discuţii pe buget şi împreună cu domnul Mişa. N-a fost niciun conflict între noi, sau între premier şi dl. Mişa. E un ministru bun care munceşte şi va avea rezultate bune", a punctat Dragnea.

Reamintim că, potrivit datelor ajustate sezonier publicate de institutul european de statistică, ţara noastră a înregistrat un deficit bugetar de 4,1% din Produsul Intern Brut pe trimestrul al doilea, cel mai mare din UE. Mai mult, Eurostat a revizuit şi estimarea făcută pentru trimestrul I, de la 3,2% cât era iniţial la 3,6%.