Tudose, acuzat că vrea să anuleze singura realizare a Guvernului din promisiunile pentru diaspora

Premierul Mihai Tudose vrea să anuleze singura realizare a Guvernului PSD-ALDE din cele nouă promisiuni pentru diaspora cuprinse în programul electoral, a acuzat deputatul Matei Dobrovie.
Mihai Tudose
Mihai Tudose (Mihut Savu / Epoch Times)

Înfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni va rămâne doar pe hârtie dacă restructurarea Guvernului se va face, iar MRP va trece în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, a tras un semnal de alarmă vineri, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul USR Matei Dobrovie.

"Prin decizia sa, premierul Tudose confirmă ineficienţa MRP şi dezinteresul Guvernului pentru românii din diaspora şi comunităţile istorice. Modul de funcţionare al Ministerului trebuia eficientizat, dar acesta nu trebuie desfiinţat după doar un an. Nu poţi face aşa ceva, mai ales în Anul Centenar. Astfel de experimente sunt iresponsabile", a declarat Matei Dobrovie, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Potrivit USR, în acest an, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuia să organizeze acţiuni de anvergură în cadrul programului "Centenarul 2018", în ţările unde există comunităţi semnificative de români, însă Guvernul PSD-ALDE a tratat cu superficialitate acest program care nu are un buget, iar criteriile de selecţie a proiectelor ce vor fi finanţate de stat sunt destul de vagi, ceea ce ridică semne de întrebare legate de transparenţă şi eficienţă.

Pe de altă parte, USR susţine că, până în prezent, MRP nu a reuşit să încurajeze şi să sprijine asociaţiile de români din străinătate şi nici nu a susţinut proiecte şi programe de anvergură destinate cunoaşterii drepturilor pe care românii le au în ţările de reşedinţă. Un exemplu elocvent este că România a trimis un singur ataşat de diaspora în Marea Britanie pentru informarea cetăţenilor români despre efectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Brexit-ul va avea cu siguranţă repercusiuni asupra comunităţii româneşti de acolo. Din păcate, MRP nu a reuşit să vină în sprijinul românilor din Marea Britanie, ale căror probleme, de cele mai multe ori, se datorează dificultăţilor privind accesul la informaţii. Demersurile MRP de a deschide infochioşcuri nu au avut rezultate palpabile, motiv pentru care informarea românilor aflaţi în Regat este în continuare deficitară", a explicat Matei Dobrovie.

USR arată că la fel de ineficiente au fost şi demersurile făcute de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în relaţia cu autorităţile italiene în vederea prevenirii supunerii cetăţenilor români la tratamente inumane şi de tortură pe teritoriul Italiei. Până în prezent, Centrul-pilot pentru victimele exploatării prin muncă nu a devenit funcţional în Vittoria, Regiunea Ragusa. Acest centru de sprijin şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane urma sa fie dublat de operaţionalizarea unor unităţi mobile capabile să ofere asistenţă în teren, servicii de consiliere, informări adecvate fiecărui caz, precum şi asistenţă medicală.

Partidul condus de Dan Barna a remarcat că, în prezent, Ambasada României în Republica Italiană dispune de un ataşat de afaceri interne şi doi ataşaţi pentru probleme de muncă şi sociale. Niciunul dintre aceştia nu se află însă în permanenţă în Sicilia şi Calabria, acolo unde au fost identificate focarele de sclavie din ultimul an.

În general, Guvernul PSD-ALDE nu a avut, în opinia USR, ca prioritate simplificarea procesului de integrare a românilor în ţările unde trăiesc, studiază sau lucrează şi nici oferirea unor oportunităţi pentru a se întoarce în ţară.

Uniunea Salvaţi România face apel la premierul Mihai Tudose să trateze cu seriozitate politicile pentru diaspora, mai ales în contextul Anului Centenar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne