Tudorel Toader, somat să-şi dea demisia după eşecul suferit în faţa CSM în cazul Kovesi

Tudorel Toader trebuie să-şi înainteze demisia din funcţie după ce Consiliul Superior al Magistraturii a desfiinţat practic întregul raport în baza căruia ministrul Justiţiei a solicitat revocarea şefei DNA, a solicitat Platforma România 100.
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Florin Chirila/Epoch Times)

Platforma România 100 cere demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după apariţia motivării avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, reiese dintr-un comunicat de presă remis de organizaţia condusă de fostul prim-ministru tehnocrat Dacian Cioloş.

"CSM a publicat motivarea hotărârii privind cererea ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA. Ministrul Toader a marcat un an de mandat, înaintând CSM pe 23 februarie 2018 solicitarea avizului pentru revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA. În motivarea avizului nefavorabil, CSM constată că niciunul din cele 20 de motive enunţate de ministrul Tudorel Toader în raportul său nu este întemeiat legal. Avizul nefavorabil al CSM ca garant al independenţei justiţiei este ultimul act dintr-o serie lungă de contestări ale actului ministerial al lui Tudorel Toader", a transmis Platforma România 100.

Organizaţia lui Cioloş atrage atenţia şi asupra intenţiei declarate public a ministrului Tudorel Toader de a sesiza Curtea Constituţională.

"Acest mod de a inova procedural în faţa eşecului face parte dintr-o abordare care aduce grave prejudicii procesului de reformă a sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei în România. Reamintim că în decursul ultimului an contestările publice din partea societăţii româneşti, a majorităţii magistraţilor români, precum şi a celor mai importanţi parteneri instituţionali sunt fără precedent. (Comisia Europeană, Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, FMI, Departamentul de Stat al SUA)", a punctat Platforma România 100.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne