Trump va cere impunerea unei blocade maritime a ONU împotriva Phenianului

În eforturile sale de a izola şi mai mult Coreea de Nord cu măsuri dure, inclusiv un embargou asupra petrolului, SUA va cere, de asemenea, o blocadă maritimă parţială asupra regimului comunist nord-coreean, potrivit The Guardian.
Preşedintele american Donald Trump.
Preşedintele american Donald Trump. (Getty Images)

Într-un limbaj impresionant, proiectul de rezoluţie al ONU autorizează navele maritime ale oricărui stat ONU să inspecteze nave nord-coreene suspectate că ar transporta mărfuri interzise şi să “ia toate măsurile necesare pentru a desfăşura astfel de inspecţii”, a precizat publicaţia britanică.

The Guardian a notat că implicaţiile unei astfel de rezoluţii ar fi extreme, din moment ce orice încercare de a urca la bordul unei nave nord-coreene sau de a devia cursul acesteia ar putea declanşa un schimb de focuri.

Potrivit publicaţiei, proiectul de rezoluţie mai cere de asemenea blocarea exporturilor de textile şi a angajării muncitorilor nord-coreeni de către statele străine.

SUA a cerut Consiliului de Securitate al ONU să dezbată acest proiect de rezoluţie după ce Phenianul a efectuat la începutul acestei luni cel de-al şaselea şi cel mai puternic test nuclear.

Rezoluţia, dacă va fi adoptată luni de către Consiliul de Securitate al ONU, va include, de asemenea, îngheţarea activelor dictatorului Kim Jong-un şi a principalilor săi lideri.

“Până acum, chinezii şi ruşii au încercat să continue să ofere Statelor Unite suficiente lucruri pentru a-l determina pe [preşedintele Donald] Trump să rămână implicat în jocul ONU”, a declarat Richard Gowan, expert în probleme ONU la Consiliul European pentru Relaţii Externe (European Council on Foreign Relations/ ECFR), într-un interviu cu The Guardian.

“Întrebarea este ce se întâmplă cu această rezoluţie extrem de dură şi cu presiunea din partea SUA de a se face ceva rapid”, a adăugat el.

Gowan consideră că Beijingul doreşte să ia în considerare unele măsuri şi că este improbabil ca Rusia să se opună singură acestei rezoluţii.

“Toate părţile doresc să menţină problema în Consiliu. Şi, în ciuda tuturor discuţiilor, SUA nu doreşte de fapt un război. La un moment dat, ei vor trebui să ajungă la un compromis sau să o retragă din ONU”.

Deşi Trump sugerează că o lovitură americană preventivă ar putea fi o ultimă soluţie pentru rezolvarea tensiunilor cu Phenianul, în spatele uşilor închise, unii oficiali militari şi de afaceri externe ai administraţiei SUA au trimis un mesaj diferit, potrivit raportului The Guardian.

Secretarul Apărării James Mattis şi secretarul de stat Rex Tillerson aparent au declarat, miercurea trecută, senatorilor americani că toate opţiunile militare împotriva Coreei de Nord sunt “teribile”, a adăugat publicaţia britanică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe