Trump numeşte un alt general în postul de consilier de securitate naţională

După demisia lui Flynn, Trump a anunţat luni seară numirea în poziţia de consilier pentru securitate naţională la Casa Albă a generalului-locotenent în retragere H.R. McMaster.
Trump a anunţat luni seara numirea în poziţia de consilier pentru securitate naţională la Casa Alba a generalului-locotenent in retragere H.R. McMaster.
Trump a anunţat luni seara numirea în poziţia de consilier pentru securitate naţională la Casa Alba a generalului-locotenent in retragere H.R. McMaster. (Getty Images)

Preşedintele american Donald Trump a făcut anunţul numirii unui nou consilier, luni, în urma unor reuniuni avute la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. Adresându-se reporterilor din Palm Beach, Trump l-a numit pe generalul-locotenent în retragere Herbert Raymond McMaster un "talent extraordinar cu o experienţă extraordinară."

McMaster, în vârstă de 54 de ani, a participat în războaiele din Irak şi Afganistan.

"El este foarte respectat de către toţi cei din armată şi suntem foarte onoraţi că face parte din echipa noastră", a adăugat preşedintele. McMaster, cunoscut sub numele de "H.R." este absolvent al Academiei Militare a Statelor Unite din West Point, şi are un doctorat în istoria Statelor Unite obţinut la Universitatea din Carolina de Nord.

În 2014 el a fost listat de revista "Time" ca fiind una dintre cele mai influente 100 de persoane.

Consilierul de securitate naţională este un colaborator independent al preşedintelui american şi nu necesită aprobarea Senatului american.

Într-o declaraţie a Casei Albe emisă luni seară, McMaster a declarat că este onorat să accepte noul rol, adăugând că "Siguranţa poporului american şi securitatea patriei sunt priorităţile noastre de top."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe