Trump a avut dreptate: General de top al NATO recunoaşte că alianţa este “învechită”

Preşedintele ales a reiterat recent că alianţa militară vestică NATO este învechită şi că ar trebui să se adapteze vremurilor moderne, stârnind atât uluire cât şi temeri în rândul membrilor alianţei. Dar recent, un general de rang înalt în NATO pare să susţină afirmaţiile lui Trump.
Donald Trump
Donald Trump (Getty Images)

Mass media rămâne concentrată pe prăpastia aparent tot mai mare dintre preşedintele ales al SUA şi viitorul secretar al apărării James Mattis cu privire la NATO, după ce Donald Trump a declarat din nou, duminică, într-un interviu comun oferit publicaţiilor The London Times şi Bild, că alianţa militară vestică este “învechită”. Afirmaţia sa este în contrast clar cu poziţia generalului de Marină pensionat Mattis, care a declarat săptămâna trecută în timpul audierii sale de confirmare în Senatul SUA: “Dacă nu aveam nevoie de NATO astăzi, atunci nu ar fi trebuit să îl creăm. NATO este vital pentru interesele noastre”.

În remarcile sale adresate publicaţiei The London Times şi revistei germane Bild, Trump a declarat despre NATO: “Este învechit, în primul rând pentru că a fost proiectat cu mulţi, mulţi ani în urmă”. În plus, preşedintele ales a reiterat faptul că majoritatea celor 28 de membri ai alianţei nu îşi respectă responsabilităţile pe baza tratatului.

SUA acoperă aproximativ 70% dintre fondurile NATO, în timp ce alte naţiuni “nu îşi plătesc partea lor corectă, aşadar se presupune că ar trebui să protejăm statele [membre]. Există cinci ţări care plătesc cât ar trebui să plătească – cinci. Nu este mult”, a precizat Trump.

Şi se pare că unii oficiali din NATO sunt de acord cu poziţia lui Trump, după cum a raportat AP. Un general de top al NATO a recunoscut că anumite părţi ale alianţei militare trebuie să fie actualizate.

Reacţionând criticilor lui Trump la adresa alianţei militare vestice, generalul Denis Mercier, şeful Comandamentului Aliat pentru Transformare al NATO (ACT), a declarat marţi: “Vedem că există o nevoie pentru adaptare”.

Mercier a recunoscut că NATO are “unele structuri care sunt învechite”.

Generalul a mai declarat că alianţa militară s-a concentrat probabil prea mult pe desfăşurarea de trupe în străinătate, în special în Afganistan.

Mercier a precizat că alianţa doreşte să îşi modifice abordarea faţă de lupta antitero, parţial prin susţinerea ţărilor ameninţate să dezvolte planuri pe termen lung pentru a lupta împotriva extremiştilor.

Germania a fost una dintre numeeroasele naţiuni europene uimite de remarcile lui Trump la adresa alianţei NATO.