Triplul campion mondial canadian Patrick Chan face pauză în acest sezon

Patinatorul canadian Patrick Chan.
Patinatorul canadian Patrick Chan. (Matthew Stockman / Getty Images)

Triplu campion mondial canadian Patrick Chan a decis să ia o pauză în acest nou sezon, după ce a câştigat doar argintul la JO 2014 de la Soci, a anunţat marţi Federaţia canadiană de patinaj artistic.

''Patrick Chan intenţionează să revină în circuitul competiţiilor de patinaj artistic în sezonul 2015-2016'', a indicat federaţia canadiană într-un comunicat.

Chan (23 ani), mare favorit pentru titlul olimpic la Jocurile de la Soci, din luna februarie, nu a reuşit decât o clasare pe locul 2, după tânărul japonez Yuzuru Hanyu (20 ani). După aceasta competiţie, el a renunţat să participe, o lună mai târziu, la Campionatele Mondiale, câştigate tot de Hanyu.

Starul canadian, dublu medaliat cu argint la JO 2014 (individual şi pe echipe), a asigurat că nu se va retrage.

''Obiectivul meu este să revin la un planning întreg de competiţii după acest an. Sunt mândru de ceea ce am reuşit la Soci şi de titlurile mele mondiale, însă simt în mine că mai am încă multe de realizat. Voi reveni în competiţie după acest an de pauză, când vreau să descopăr noi moduri de a mă antrena'', a spus Chan, care aspiră la un ''regim de antrenament mult mai destins şi mai puţin intens'' decât cel din anul Jocurilor.

Chan, care se antrenează la Detroit (SUA) sub conducerea lui Kathy Johnson, a lucrat în această vară la un nou program liber pe muzica lui Chopin, pe care îl va dezvălui la Openul Japoniei, pe 4 octombrie, la Saitama. Însă nu va prezenta programul în competiţie oficială decât la începutul sezonului 2015-2016 cu sezonul de Grand Prix-uri.

Sezonul post-olimpic 2014-2015 de patinaj artistic debutează pe 24 octombrie la Chicago, cu Skate American, primul din cele şase Grand Prix-uri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport