Tribunal rus decide ca Navalni să rămână în libertate

Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalni înaintea audierii la tribunalul districtual Lublinski din Moscova, 13 mai 2015.
Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalni înaintea audierii la tribunalul districtual Lublinski din Moscova, 13 mai 2015. (Captură Foto)

Un tribunal din Moscova a respins miercuri o încercare din partea autorităţilor de a-l întemniţa pe criticul Kremlinului Alexei Navalni pentru nerespectarea sentinţei sale de 5 ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea unei aşa zise fraude.

Navalni, care a condus protestele în masă împotriva preşedintelui Vladimir Putin în 2011-2012, a negat că ar fi comis vreo infracţiune şi a declarat că totul face parte dintr-o campanie a Kremlinului de a reduce la tăcere opoziţia. În timpul procesului său din 2013, activistul şi opozantul rus a fost acuzat de deturnare de fonduri de la o firmă rusă de stat.

Un judecător a decis ca acesta nu încalcă în mod regulat sentinţa şi că poate rămâne în continuare în libertate.

“Se pare că administraţia prezidenţială a decis ca ar fi prea ridicat costul întemniţării mele în acest moment”, a declarat Navalni zâmbind, după ce a participat la audierea de la tribunalul districtual Lublinski din Moscova împreună cu soţia sa şi cei doi avocaţi ai apărării.

În plus, Navalni are de ispăşit o altă sentinţă de 3 ani şi jumătate cu suspendare pentru o acuzaţie separată formulată în 2014. Pentru aceeaşi acuzaţie fratele său Oleg a fost întemniţat.

Kremlinul neagă că ar folosi tribunalele pentru a-şi persecuta opozanţii, dar mulţi activişti ai opoziţiei au fost târâţi prin tribunale, au primit sentinţe cu închisoarea sau au fugit din Rusia pentru a nu fi judecaţi după ce Putin a revnit la putere în 2012 pentru cel de-al treilea mandat de preşedinte.

O altă figură proeminentă a opoziţiei ruse, Boris Nemţov, a fost asasinat în luna februarie în apropierea Kremlinului.

Criticii Kremlinului, incluzându-l pe Navalni, susţin că Putin poartă pe umerii săi responsabilitatea politică pentru moartea lui Nemţov şi l-au acuzat pe şeful de la Kremlin că alimentează o atmosferă de ură şi intoleranţă faţă de opozanţii săi.

Înaintea asasinării sale, Nemţov lucra la un raport despre care el susţinea că dovedeşte implicarea Rusiei cu arme şi soldaţi în conflictul separatist din Ucraina.

Raportul, finalizat de prietenii şi asociaţii lui Nemţov, a fost publicat la începutul acestei săptămâni şi susţine, printre altele, că Rusia a investit aproximativ 53 de miliarde de ruble în conflictul ucrainean şi că cel puţin 220 de soldaţi ruşi au murit pe teritoriul Ucrainei în ultimul an.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.