Trecut prin furcile caudine

Interviu realizat de Anca Aslau si Constantin Jinga cu parintele Pavel Glavan, mai 1992

Voiau sa ne desfiinteze moral

Anca Aslau: Ne-ati vorbit despre nevoia de a tine legatura cu ceilalti detinuti. Dar probabil ca unii erau si de alte confesiuni, altii atei. In ce relatie erati cu acestia?

Pavel Glavan: Da, erau dar nu aveam nimic cu ei. Orice cearta se intrerupea. Eram prieteni. Cum sa spun, ca fratii eram asa traiam! Si nu faceam deosebire de nimeni, ca-i unit, ca-i taranist, ca-i liberal… Nu tineam cont, pentru ca noi de la inceput stiam care e telul nostru.

AA: Ne-ati spus ca toata stradania lor de a va distruge moral a fost zadarnica. Ati biruit. Dar cum?

PG: Da. La ora aceea, cand eram in inchisoare eram o fire vesela. Nu ma afecta raul lor. Ma ingrijoram doar atata cat ma gandeam acasa si ma rugam la familie. Si Dumnezeu mi-a ajutat sa rezist si am reusit pentru ca, iti spun, asa era felul meu de a fi: eu treceam peste tot raul cu zambetul pe buze, cu seninatate. Si apoi a mai fost si educatia. Inainte, pentru noi, examenele erau sarbatoare. Puneam cununi de flori pe banci: una rosie, un galbena, una albastra. La istorie, pentru noi, Stefan cel Mare, Mihai Viteazau nu erau doar in poze si in carte, erau in suflet! Si mai erau societatile religioase ale tinerilor ortodocsi, “Sfantul Gheorghe.” Nimeni nu era obligat sa vina, dar orice tanar simtea el singur, ca, moral, are nevoie. Iar religia se facea serios in scoala, nu ca acuma. In inchisoare, noi aveam oamenii nostri. Pe Nechifor Crainic, pe Radu Gyr… ei ne-au tinut. Se purtau ingrozitor cu ei.

CJ: Dar cand erati singur ce va dadea puterea sa rezistati?

PG: Rugaciunea.

CJ: Cum va rugati in inchisoare?

PG: Foarte simplu. Cum ma rog si acasa. Doar ca nu aveam cartea de rugaciuni, fiecare se ruga pentru el. Iar seara cand se mai linisteau, ne rugam prin calorifer.

Nu ne-am lasat!

CJ: Parinte, ne-ati spus ca ati fost acuzat de atitudine ostila fata de stat. Mai exact, ce ati facut de fapt? Banuiati ca veti arestat si condamnat?

PG: Da, desigur. De ce? Aparuse legea colectivizarii. Satenii tot veneau la mine sa ma intrebe ce e cu ea. Eu le explicam. Razi? Deci eram presupus contracolectivizarii. Asta-i una. Mai inainte s-a dat un ordin, prin care se interzicea cinstirea eroilor neamului. Nu l-am respectat. Nu am tinut seama ca ei desfiintasera eroii nosti. Cum era sa ma supun? Pe de alta parte, mi se interzise sa mai fac religia la scoala. Nu m-am lasat: am dus copii la biserica. Nu au fost multumiti, astia. Mi-au interzis si in biserica. Atunci i-am dus la casa parohiala. Si m-au arestat.

Le-am fost preot, prieten si sfatuitor

AA: In cele din urma, cum au primit satenii colectivizarea?

PG: Eu eram deja inchis, dar, am aflat de la doua grupuri de tarani, unii din Moldova, altii din Oltenia. Noi le dadeam de mancare, ei nu primeau. Din al nostru, ce puteam rupe de la noi le dadeam. Rasturnasera masinilor celor din comisia de colectivizare si le trasesera o mama sfanta de bataie. Asta-i.

AA: Cum v-au intampinat cei din Murani, la venirea acasa?

PG: Le-au parut bine. Mi-au iesit inainte cu alai, inca pe cale! Cand m-am pensionat la Murani, toata biserica a plans. M-am intrebat atunci ce-oi fi facut deosebit pentru ei? Ce sa fac? Nimic. Eu am fost si preotul si prietenul, si sfatuitorul lor. Iar cand au venit prima data cu taxele, si pentru biserica m-au intrebat si de taxa mea personala, cat vreau? Le-am zis — nimica. Voi prin salariu ma platiti de tot ce am facut eu pe tot ce am eu de facut in parohie. Si asa a si ramas.

Acolo a fost credinta

AA: In inchisoare ne-ati spus nu putea fi vorba de dispute confesionale. Ce ne puteti spune despre situatia actuala din nordul Ardealului?

PG: Ce spun?! Cea mai mare prostie care se face! Asta o spun! Cea mai mare prostie! Ce inseamna ortodox? Ce inseamna unit? Trebuie sa fii bun crestin! Trebuie sa fii bun roman! Mantuitorul asta a spus-o! Avem nevoie de oameni de conducere, dar sa fie capabili, nu ca astia de acum. Scurt! Nu ca astia de acum! Cum sa ai incredere intr-unul care nu e in stare sa faca deosebirea intre comunism si crestinism?!? Ca isi face el acum cruce nu stiu cat de mare, asta-i… Acolo a fost adevarata credinta, in inchisori! Acolo!...

CJ: Dupa o viata atat de zbuciumata, in care ati vazut atatia oameni jertfiti in lupta anticomunista, acum, la aproape 3 ani de la Revolutia din decembrie, nu aveti sentimentul ca aceste jertfe au fost zadarnice?

PG: Trebuie sa se schimbe. Nu vom schimba noi. Eu mor. Asta e adevarat. Mor. Dar schimbarea trebuie sa se faca. Sunt studenti, care s-au jertfit cu miile atunci, in ’49-’50. Sunt tinerii de acuma, de la Revolutie. Si aceste jerfte nu se poate sa nu aduca roade. Tot studentii vor fi aceea care vor aduce schimbarea.

Voi sunteti!

AA: Credeti ca e bine ca tinerii sa afle experienta fostilor detinuti politici?

PG: Da. Sa cunoasca. Caci astfel isi vor da seama de ce s-a intamplat si de ce se intampla. Pentru ca multi au fost aceea care si-au jertfit viata. Foarte multi…

CJ: Ca preot si ca fost detinut politic roman, ati avea un sfat, un gand pentru tinerii de azi, pentru studenti?

PG: Da. Sa studieze. Ca ei sunt cu suflet curat. Si daca sunt cu suflet curat, sa aiba o gandire curata. Sa lupte impotriva comunismului. Sa fie credinciosi. Si sa fiti foarte atenti, caci voi sunteti aceia, voi sunteti viitorul, voi sunteti salvarea! Iar daca sunteti asa cum trebuie, tara noastra va ajunge din nou ce a fost pana in anul 1944.