Traian Băsescu: Declaraţiile Moscovei pe scut - propagandă, unele ţări UE au relaţii foarte bune cu Rusia

Preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu. (presidecy.ro)

Preşedintele Traian Băsescu a respins acuzaţiile oficialilor ruşi privind faptul că scutul antirachetă este îndreptat împotriva Rusiei, precizând că unele state UE au relaţii mai bune cu Rusia, decât între ele.

”NATO este posibil ca la acest summit de la Chicago să declare trei capabilităţi defensive şi de descurajare în acelaşi timp: unul este legat de capacităţile clasice - terestre, navale, aeriene - al doilea, ca element de descurajare, sistemele nucleare de care dispune NATO, şi cel de-al treilea, sistemele antirachetă. Or, nu cred că cineva poate pune condiţii statelor membre NATO cum să-şi garanteze securitatea propriilor cetăţeni. Ceea ce însă vreau să exclud şi o afirm cu toată tăria, ştiind interiorul negocierilor noastre cu Statele Unite: niciodată aceste capabilităţi nu vor fi îndreptate împotriva Federaţiei Ruse şi cine poate imagina pe teritoriul Europei un conflict între Federaţia Rusă şi UE, spre exemplu, sau cu statele membre NATO din Europa, nu poate fi decât fantezist”, a declarat Traian Băsescu, rugat să comenteze declaraţia lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, potrivit căreia până în 2018-2020 sistemul de apărare antirachetă din Europa ar putea intercepta o parte din rachetele balistice intercontinentale ale Rusiei.

”În momentul de faţă sunt state membre ale UE care au relaţii mai bune cu Federaţia Rusă decât au cu cei 27 de membri din interiorul Uniunii şi nu-s orice state, deci e o copilărie, este doar un joc propagandistic, care probabil să justifice nişte investiţii militare în Federaţia Rusă, nu? Că trebuie dat industriei să mănânce bani publici şi atunci sunt destui politicieni care se arată îngrijoraţi. Şi nu-i singura ţară care face tipul acesta de joc ca să justifice în ochii propriei populaţii că dirijează bani mulţi către înarmare. Dar vă garantez ca şef al unui stat membru NATO care a şi semnat aşezarea de facilităţi antirachetă pe teritoriul ţării, că niciodată în strategia de construcţie a acestui sistem nu a fost avut în vedere un atac al Federaţiei Ruse”, a mai spus şeful statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne