Tomac: În anii ’90, marile puteri au avizat reîntregirea României, Iliescu a descurajat apropierea

Secretarul de stat Eugen Tomac a declarat marţi, într-un interviu pentru Timpul, că în anii ’90, marile puteri mondiale - Statele Unite şi Marea Britanie - avizaseră tema reîntregirii României, dar Ion Iliescu a ignorat şi a descurajat apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului.

”În anii ’90, marile puteri mondiale - Statele Unite şi Marea Britanie - avizaseră tema reîntregirii României. Astfel, în 1991, Senatul american a votat în plen şi a adoptat o rezoluţie care recomanda administraţiei americane 'să sprijine autodeterminarea poporului din Moldova şi din Bucovina, ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens, de sprijinire a eforturilor viitoare ale Guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România, aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi a principiilor Actului de la Helsinki'. Marea Britanie, condusă atunci de Margaret Thatcher, i-a adus la cunoştinţa lui Gorbaciov, preşedintele de atunci al Uniunii Sovietice, că modelul german de reunificare este aplicabil şi Moldovei, deoarece nici Ţările Baltice şi nici Republica Moldova nu au aparţinut niciodată spaţiului rusesc”, a declarat secretarul de stat, adăugând că ”din păcate, preşedintele Iliescu nu a avut aceeaşi convingere, a ignorat şi a descurajat orice iniţiativă de apropiere a românilor dintre cele două maluri”.

Întrebat de ce nu mai vorbesc oamenii politici despre unire, Eugen Tomac a precizat că ”preşedintele Băsescu a manifestat întotdeauna o deschidere enormă faţă de românii din Basarabia. Poate cei mai importanţi paşi pe calea sprijinirii românilor basarabeni au fost făcuţi datorită Domniei Sale”, dar ”ecoul în spaţiul românesc al eforturilor de apropiere de basarabeni este însă insuficient”. Oficialul a mai precizat că majoritatea mass-media din România este ”vizibil, de cele mai multe ori, dirijată în a trata cu indiferenţă soarta românilor aflaţi, din diferite motive, în afara hotarelor”.

Secretarul de stat care conduce Departamentul pentru românii de pretutindeni a mai spus că România şi Republica Moldova au ”obligaţia” de a construi ”un viitor comun”, ”împreună în Uniunea Europeană”.

”Aspiraţia Unirii sunt convins că se va împlini în timpul vieţii noastre, prin simpla manifestare a voinţei românilor, atunci când această voinţă va căpăta o formă decisă şi când legăturile dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului vor fi atât de strânse, încât tratatele internaţionale vor trebui să ţină seama de ele”, a mai declarat Eugen Tomac pentru Timpul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne