"Ţin cu PSD până la moarte! Sunt cei mai corecţi" - Marele miting de la Târgovişte / Protestatarii: PSD UCIDE!

Miting PSD
Miting PSD

PSD-ul condus de Liviu Dragnea a organizat, duminică, un mare miting electoral la Târgovişte. Pe lângă marea de susţinătorii aduşi din toată ţara, şi-au făcut apariţia, ca de obicei, şi protestatarii anti-PSD, care au fost însă ţinuţi departe de scenă de jandarmi, care au montat garduri de protecţie.

Circulaţia în oraş a fost aproape paralizată ca urmare a mitingului PSD.

În timp ce susţinătorii PSD fluturau steaguri şi pancarte cu mesaje precum "România merită mai mult!", contestatarii partidului patronat de Dragnea scandau "PSD, ciuma roşie", "Justiţie, nu corupţie!", "NU cedăm, rezistăm", "Hoţii, hoţii" şi afişau mesaje precum "PSD ucide", sau "Stăpânul vostru Dragnea la puşcărie".

Reporterul Epoch Times a mers la Târgovişte şi a discutat cu oamenii de acolo pentru a încerca să afle opiniile lor.

Ce zic susţinătorii PSD

"PSD a fost foarte bun. Ne-a făcut de toate. E foarte bun pentru toată lumea. Forţa! A făcut mult bine. A fost şi pentru săraci şi pentru bogaţi".

"Am venit din Călăraşi expres pentru PSD. Pentru Liviu Dragnea!"

"PSD a făcut de toate, am venit să susţinem ţara asta, că s-au scumpit toate prea mult. Liviu Dragnea a făcut mult bine. De ce au scumpit preţurile? Iei un kg de cartofi cu 3,5 lei. Vina e a lui domnul preşedinte! Doamnă, Liviu Dragnea a făcut de toate. Eu nu lucrez pe nicăieri. N-am de muncă".

"PSD a făcut multe şi face în continuare".

"Domnul primar ne-a făcut grădiniţe, asfalturi şi mai face în continuare. Noi dorim ca să-i susţinem în continuare".

Miting PSD
Miting PSD

"Azi avem o zi pentru PSD şi PSD ne dă fonduri europene. Şi să trăiască primarul Târgoviştei. Eu sunt pensionar".

"Să ne dea pensiile mai mari! PSD ne-a dat mereu. Băsescu nu ne-a pus nimic".

Miting PSD
Miting PSD

"Cine a făcut mai mult ca PSD în România? A făcut PNL, sau PDL? Eu cred că nu".

"Eu sunt pensionar. Nu sunt asistat social. Am venit din proprie iniţiativă. Am 800 de lei pensie. Alţii nu oferă nimic".

"PSD e înainte mereu. Mie îmi place de domnul Dragnea. Şi cum arată şi ce a făcut pentru noi".

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

"Au crescut salariile, pensiile, la copii alocaţii. E guvernarea cea mai bună. PNL doar bagă băţul prin gard. PSD a mărit absolut totul".

"Ne-a făcut bine, asfalturi, drumuri. Aveam mocirlă. Ne face apă, ne-a făcut canalizări. Sunt în construcţii. E totuşi diferenţă mare între România şi ţările astea mai dezvoltate. Am fost la muncă în afară".

"A crescut salariul minim, locurile de muncă. Creşteau preţurile şi dacă erau ceilalţi".

"PSD – sunt cei mai importanţi şi au făcut cele mai multe pentru toată lumea. Sunt membru PSD. E un partid pro-european care ţine cu tinerii, ţine cu toată lumea".

Miting PSD
Miting PSD

"PSD este cel mai bun partid pentru oamenii de jos".

"Sunt aici să-l învingem pe Iohannis ca să nu mai pună piedici. E preşedinte pentru Germania, Franţa, Austria, Italia şi Anglia, nu e pentru România, nu e pentru noi. E condus de serviciile secrete străine. PSD a mărit pensiile şi salariile".

"Ţin cu PSD până la moarte. Sunt cei mai corecţi şi cei mai cuminţi şi de cuvânt şi respectuoşi şi cei mai buni dintre cei mai buni. Sunt mai serioşi faţă de restul. Ceilalţi, numai cu cearta, cu balamucul. PSD ţine cu pensionarii şi cu salariaţii. PSD face şi ei cum poate, nu toate odată".

Miting PSD
Miting PSD

Ce zic protestatarii anti-PSD

"Am crescut o parte a vieţii mele în dictatură, nu voi accepta niciodată să se reinstaureze. De aceea voi fi mereu în starea da de a îmi apăra dreptul constituţional".

"Dragnea e dracu pe pământ la noi în ţară. Numai coarne mai îi trebuie!"

"Am venit de a alunga un hoţ de la copiii orfani, adică Dragnea Liviu".

Miting PSD
Miting PSD

Miting PSD
Miting PSD

"Fostul lor preşedinte de la CJ, Ţuţuianu, chiar el le-a spus că au ajuns un partid de maimuţe. Aşa acţionează, ca nişte animale. Ei vin din obligaţie şi sperăm ca pe 26 să le dăm lovitura".

Protest
Protest

"M-am săturat să plătesc din banii mei asistaţii social, care stau şi râd de noi. Vor să facă ce vor ei din ţara asta, nu se poate!"

Protest
Protest

"Am venit să văd o adunătură de oameni care sunt manipulaţi de către partidul care ne distruge ţara. Eu cred că sunt plătiţi. E o creştere falsă a salariilor şi a pensiilor. Aş vrea ca România să nu fie condusă de PSD, cu PSD văd un viitor foarte prost. În acest moment situaţia din învăţământ este foarte proastă. Sunt clasa a 7-a. 40 la sută dintre români sunt analfabeţi funcţional. Mă supără faptul că cei care sunt la conducere nu-şi dau interesul pentru oameni. Dacă mai mulţi oameni ar vota informat ar fi la putere nişte oameni mai capabili să ne ducă mai aproape de ţările din vest".

Vă invităm să urmăriţi materialul video.