Timişoara: O stradă va primi numele lui Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu, regizor, actor
Sergiu Nicolaescu, regizor, actor (Epoch Times România)

Municipalitatea din Timişoara va marca printr-o placă de comemorare imobilul în care a copilărit regretatul regizor Sergiu Nicolaescu. În plus, ca un omagiu, o stradă din Timişoara va primi numele marelui actor şi regizor.

"Sergiu Nicolaescu a trăit 12 ani în Timişoara, iar pe imobilul de pe strada Paris nr. 19, unde a locuit, vom monta o placă comemorativă. Ne vom gândi cărei străzi din oraş îi vom schimba numele şi i-l vom da pe cel al marelui regizor. Credem însă că nu este potrivit să-i acordăm titlul de cetăţean de onoare al oraşului post mortem. Acest lucru se cuvine să-l faci în timpul vieţii omului, nu după moarte. Cel puţin, aşa considerăm noi, acum", a precizat sâmbătă viceprimarul Dan Diaconu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură